CARANSEBEȘ – Atacantul de la CSM Caransebeș a înscris cinci din cele 14 goluri pe care liderul din Liga a…
CARAȘ-SEVERIN – În materie de căi ferate, nimic, asigură Ministerul Transporturilor, deși pentru câtorva tronsoane a fost retrasă finanțarea!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
CARANSEBEȘ – Liderul seriei de Vest din Divizia A2, CSU Târgu Mureș, a fost prea tare pentru bănățence, chiar dacă acestea au fost susținute de un public numeros!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului consideră că Bugetul de Stat, chiar votat tardiv de parlament, dă șanse Caraș-Severinului pe direcția investițiilor…
REȘIȚA – Ideal ar fi ca Municipalitatea s-o primească sub forma luării în plată, în contul datoriilor UCM Reșița, aflată în reorganizare judiciară!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Județul nostru a obținut rezultate remarcabile la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Vorbim despre etapa interjudețeană, derulată zilele trecute, la ISU Dolj!
REȘIȚA – La două săptămâni după ce a fost scoasă piatra cubică de pe drumul care leagă zona Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița, lucrările de modernizare sunt abia la jumătate. Deși primarul Ioan Popa a făcut un pariu, pe o bere, cu muncitorii că lucrarea va fi finalizată în termen de 14 zile, la fața locului se vede clar că mai este de lucru!
CARAȘ-SEVERIN – S-a întâmplat săptămâna trecută, pe drumurile din județ, unde polițiștii rutieri au aplicat 641 de sancțiuni contravenționale pentru viteză și au reținut 28 de permise!
REȘIȚA – Astăzi, dis-de-dimineață, o echipă de muncitori de la Primăria Reșița a început lucrările la banca din granit unde o să fie amplasată statuia lui Constantin Lucaci, renumitul sculptor care a creat simbolul orașului – Fântâna Cinetică din Centrul Civic!
REȘIȚA – Tânăra generație de dansatori de la clubul Mystic din Reșița a obținut rezultate foarte bune la Cupa „Dance with attitude”, desfășurată la Cluj-Napoca!
CARAȘ-SEVERIN – Este îndemnul primarului Reșiței, Ioan Popa, care a susținut cauza drumului spre Crivaia, care e praf și care era să rămână fără finanțare de la județ!
BERZOVIA – Asta ne-a declarat Robert Nosal, primarul comunei Berzovia, imediat după votarea bugetului local, pe 26 martie!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 25-31 (12-15), cu CSM Sighișoara, în etapa a VI-a a play-off-ului de promovare în Divizia A! Duminică, 30 martie, reșițenii vor juca acasă, de la ora 16:00, cu CSM Alexandria, formație care ocupă locul 3, cu 9 puncte!
REȘIȚA – Flavius Stoican a avut doar cuvinte de laudă la adresa echipei sale după ce Reșița a învins cu scorul de 4-0 pe Metaloglobus și a precizat unde s-a făcut diferența în partida contra formației antrenate de Ianis Zicu!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut fără probleme de FC Metaloglobus București în prima etapă de play-off! Rosso-nerii au câștigat joi, 27 martie, cu scorul de 4-0, după un joc la discreția echipei din Valea Domanului!
BOZOVICI – Un proiect medical de amploare prinde contur în comuna Bozovici, unde primarul Adrian Stoicu a anunțat finalizarea achiziției echipamentelor pentru un ambulatoriu nou!
REȘIȚA – Urmează Vila Veche și Vila Roșie, recent achiziționate de la UCMR, promite primarul Ioan Popa!
CARAȘ-SEVERIN – Marcel Vela, deputat și președintele PNL Caraș-Severin, a transmis un mesaj de apreciere și susținere pentru artiștii din întreaga țară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită azi!





