BOZOVICI – Proiectul pasarelei suspendate ce va oferi o priveliște spectaculoasă asupra Cascadei Bigăr este în desfășurare, iar autoritățile locale…
REȘIȚA – Antrenorul celor de la CSM Reșița a oferit primele impresii legate de cantonamentul din Slovenia, unde fotbaliștii se pregătesc în niște condiții foarte bune!
TEREGOVA – Camerele de supraveghere a fondului forestier au surprins momentul magic în care, într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Teregova, o ciută (femela cerbului), trece urmată îndeaproape de vițelul ei, care se lasă sustras câteva clipe de lumea din jur!
REȘIȚA – Rockerii reșițeni au electrizat scena și i-au făcut pe Delia, Ștefan Bănică Jr., Marius Moga și Puya să-i aplaude în picioare și să le acorde patru de DA!
CARANSEBEȘ – Cu pregătirile reluate de două săptămâni, a venit și primul amical pentru liderul Ligii a V-a Caraș-Severin, în…
CARAȘ-SEVERIN – Asta a declarat președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD din Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Începând de săptămâna viitoare, cărășenii nu vor mai fi redirecționați spre Staționarul 2 pentru investigațiile imagistice. Spitalul Județean de Urgență din Reșița beneficiază de un tomograf nou, de ultimă generație!
CARAŞ-SEVERIN – Criza se resimte deja acut. La Secția Penală funcționează în prezent doar doi judecători pensionari, reîncadrați și delegați, iar completurile de contestații sunt întregite cu magistrați de la celelalte secții civile, ceea ce afectează principiul specializării judecătorului!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac a inițiat un proiect de lege care să ne protejeze mai bine de atacuri, dar în spiritul respectului față de natură!
OȚELU ROȘU – Hoțul a trezit suspiciunea localnicilor pentru că a făcut zgomot și a aprins lumina, la 3 dimineața, în lăcașul de cult!
DOMAȘNEA – Vorbim despre o teritorialitate nescrisă a firmelor de tractări care s-au îmbulzit să intervină în cazul unui accident rutier produs pe DN 6, între Cornea și Domașnea. Acolo, un autotren a ieșit în afara carosabilului după ce a lovit bordura unui pod!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a decis utilizarea a 32,53 milioane de lei pentru modernizarea și repararea drumurilor județene și a încă 21,38 milioane de lei ca fond de intervenții în calamități și reparații capitale. Impresionantele sume sunt însă rămase necheltuite nu doar de anul trecut, ci chiar dinainte…
CARAȘ-SEVERIN – Ministerelor „de resort“ le-au fost solicitate clarificări și măsuri ferme privind punerea în siguranță a minelor de la Ciudanovița și Lișava!
REȘIȚA – CSM Reșița a trecut duminică, 30 martie, cu scorul de 38-32 (15-12) de CSM Alexandria, în etapa a VII-a, ultima din turul play-off-ului de promovare! Chiar și cu o singură schimbare pe banca de rezerve, handbaliștii reșițeni au reușit să conducă pe tabelă încă din primele minute ale partidei și au obținut o victorie destul de clară!
CARAȘ-SEVERIN – Astfel poate fi caracterizat 2024, după lectura Raportului de activitate al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Media incendiilor de vegetație și de fond forestier înregistrate anul trecut a fost de circa 2,5/zi, potrivit datelor prezentate recent de către conducerea ISU!
CARAȘ-SEVERIN. – Din luna aprilie, Google actualizează harta României, iar Reşiţa și Caransebeș îşi vor reînnoi prezenţa pe Google Street View!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Double Pass, va organiza un curs de Director Sportiv la care va participa și Cristi Bobar! Este o inițiativă concepută pentru a forma noua generație de conducători din fotbalul românesc!
CARAȘ-SEVERIN – România trece oficial la ora de vară. În noaptea dintre 29 și 30 martie, ceasurile vor fi setate înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00, ceea ce înseamnă că vom dormi cu o oră mai puțin!
CARAŞ-SEVERIN – Pe parcursul anului trecut a crescut incidența unor boli transmisibile în județ, față de 2023. Diferită față de bilanțul lui 2023, chiar față de cel din 2022, este înregistrarea de către Direcția de Sănătate Publică, în cursul anului trecut, a unui focar de scabie în județ (din fericire singurul), respectiv a 33 de cazuri individuale!





