Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru „New Wave“, desfășurată la Reșița în perioada 13–21 iunie 2026, și-a desemnat câștigătorii. Juriul ediției, format din Daria Ancuța, Monica Andronescu și Amalia Tănase, a acordat premiile celor mai apreciate spectacole și artiști care au urcat pe scenele festivalului!

CARANSEBEȘ – Deocamdată, primele patru familii au intrat în posesia cheilor aprtamentelor cu două camere în blocul ridicat de Agenția Națională pentru Locuințe, care a finanțat construcția efectivă a imobilului cu peste 6 milioane de lei. De partea ei, Primăria Caransebeș a realizat centrala termică, racordarea la utilități și sistematizarea terenului, care au costat bugetul local peste 1,6 milioane de lei!

REȘIȚA – Federația Internațională de Șah (FIDE) a publicat sâmbătă, 31 ianuarie, noua listă a coeficienților valorici individuali ELO, valabilă începând cu data de 1 februarie 2026.  Șahistul reșițean Daniel Pădurean, cu un coeficient de 2.205 puncte ELO, a depășit pragul de 2.200 de puncte, obținând astfel titlul de Candidat de Maestru al Federației Internaționale de Șah!

Caraş-Severin, Romania








Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Primăriile din mediul rural din Caraș-Severin se pregătesc de restructurări, după ce, luni, 16 martie, Prefectura a transmis o înștiințare oficială privind reducerea de personal, în baza prevederilor OUG nr. 7/2026. Actul normativ stabilește un număr maxim de posturi pentru anul în curs, iar administrațiile locale sunt obligate să se încadreze în noile limite până la sfârșitul lunii iunie!