CARAȘ-SEVERIN – Doar la Staționarul 2 al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după transformarea secției în compartiment!
BĂILE HERCULANE – Șoferul teribilist a rămas și fără permis, și fără talon, și fără 5.000 de lei! Viteza a fost surprinsă pe un sector de drum cu limită de 40 km/h!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă conturarea lotului pentru noul sezon și a anunțat două mutări importante. Clubul cărășean a oficializat revenirea lui Sergiu Rimovecz și a confirmat că atacantul Franck Tchassem va evolua în continuare în tricoul roș-negru!
BĂILE HERCULANE – Vila „Livia“, cunoscută istoric drept Vila „Băncii“, unul dintre reperele arhitecturale ale stațiunii Băile Herculane, și-a recăpătat strălucirea de odinioară și va fi redeschisă publicului în primăvara acestui an!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, crede că angajații din administrațiile locale ar trebui incluși în soluție, nu tratați…
CARAȘ-SEVERIN – 20 de sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi cumulând 46.000, au fost aplicate în urma a 150 de controale derulate în cadrul a 70 de acțiuni. Practic a plouat cu acțiuni în zona pădurilor județului, în sfera exploatării, circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Două sectoare din Banatul Montan au fost reconfigurate pentru siguranța drumeților! Este anunțul făcut recent cei ce administrează traseul Via Transilvanica!
REȘIȚA – Dorinel Munteanu transmite un mesaj clar încă de la începutul mandatului său la CSM Reșița! Antrenorul susține că este pregătit să își ducă la bun sfârșit contractul pe trei ani și să își asume întreaga responsabilitate pentru rezultate, însă atrage atenția că proiectul nu poate funcționa fără susținere financiară!
REȘIȚA – Formația rosso-neră și-a întărit lotul cu încă trei achiziții! Este vorba despre Ștefan Višić, Cristian Octavian Mihai Chira și Lucian Buzan, care au semnat de curând contractele cu echipa!
CARAȘ-SEVERIN – Avertizările au intrat deja în vigoare și sunt valabile până în 30 martie!
CARAȘ-SEVERIN – Într-una din afaceri, lemnele furate din Hunedoara ajungeau europaleți în Caraș-Severin. Asta au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte, în urma perchezițiilor din 25 martie, de Ziua Pădurilor!
OȚELU ROȘU – Povestea impresionantă a două adolescente din Oțelu Roșu, Tabita Mihuț și Luisa Guillen, care au parcurs integral traseul Via Transilvanica pe bicicletă, prinde acum viață într-o expoziție foto itinerantă dedicată experienței lor!
VEST. Ediția 2026 a prestigiosului clasament internațional QS World University Rankings by Subject reconfirmă statutul Universității de Vest din Timișoara ca actor academic relevant pe scena globală, evidențiind performanța sa în domeniul Economie și Econometrie. UVT se poziționează în intervalul 551–700 la nivel mondial, dintr-un total de 1963 de universități evaluate — o clasare care reflectă consistență, calitate și o vizibilitate internațională în continuă creștere!
CARAȘ-SEVERIN – Dincolo de o anumită prioritizare, impusă de constrângerile bugetare, aleșii județului au în plan ca reparațiile să nu presupună doar peticiri și asfaltări, ci și alte categorii de lucrări, de la pietruit, până la desfundat șanțuri, întreținut poduri, podețe și altele!
REȘIȚA – Viteza și talentul din Banat au cucerit Moldova! Reșițeanul Ianis Gabriel Măciucă a demonstrat că este cel mai rapid sprinter al generației sale, câștigând titlul național în proba de 200 de metri, la Campionatele Naționale de Atletism U16 desfășurate recent la Bacău!
CARAȘ-SEVERIN – Campania vizând diminuarea cazurilor de infecții intraspitalicești a fost lansată în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural!
CARAȘ-SEVERIN – E numărul celor care ar urma să plece din actuala structură de personal, urmare a aplicării OUG nr. 7/2026. La nivel de UAT-uri, urmează a fi disponibilizate alte câteva sute bune!
REȘIȚA – La Reșița, curtea Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin s-a transformat într-un adevărat punct de atracție pentru sute de copii și părinți, veniți la Ziua Porților Deschise. Micii vizitatori au urcat în autospeciale, au testat echipamentele polițiștilor și au asistat la demonstrații spectaculoase, de la intervenții până la prezentări ale câinilor de serviciu!
CARAȘ-SEVERIN – Parlamentul României a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, un act normativ considerat un pas important în protejarea victimelor violenței de gen!
