MUNTELE MIC – Sezonul de schi se apropie de final la Muntele Mic, iar reprezentanții WeSKI îi invită pe iubitorii…
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, susține că, pe parcursul mandatelor sale, a respectat autonomia managerilor Spitalului Municipal de Urgență și nu a intervenit în activitatea acestora, limitându-se la consultări atunci când i-a fost solicitată opinia!
REȘIȚA – Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster” din cartierul Govândari a fost, timp de două zile, locul în care s-a desfășurat finala Campionatelor Naționale de înot dedicate copiilor în vârstă de 11 ani. Competiția a reunit 242 de sportivi, reprezentând peste 60 de cluburi din întreaga țară, toți calificați în urma etapelor regionale!
CARAȘ-SEVERIN – Volumul de debut al poetului Dragan Olariu, lansat la Reșița și Oravița în preajma Zilei Naționale a Lecturii!
CARAȘ-SEVERIN – Dintr-un total de 138.400 de unități înmatriculate anul trecut, 68.649 au o vechime care a depășit, mai mult…
CARAȘ-SEVERIN – Deputata social-democrată preia constatările unor economiști, conform cărora măsurile guvernului, pentru reducerea deficitului, au activat recesiunea!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BOZOVICI – Lucrările la noua pasarelă destinată turiștilor care vizitează Cascada Bigăr au intrat într-o etapă avansată, constructorii lucrând în aceste zile la montarea elementelor din lemn și a balustradelor!
REȘIȚA – Faptul că nu au intrat în conturile clubului bani în urma transferului lui Ianis Doană de la CSM Reșița la CSA Steaua l-a determinat pe Dorinel Munteanu să ia măsuri pentru ca astfel de situații să nu se mai repete în cazul altor tineri de perspectivă care vor face pasul la alte formații în viitor!
CARANSEBEȘ – Sportivii de la CS Energetica – CSM Caransebeș au obținut rezultate remarcabile la Turneul Internațional de judo „Cupa de Aur”, competiție desfășurată zilele trecute în Sala Sporturilor din comuna Borș, județul Bihor. La întrecere au participat aproximativ 300 de judoka de la 26 de cluburi din România, Grecia, Republica Moldova și Ungaria, nivelul competiției fiind unul ridicat!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin a terminat la egalitate, 1-1, amicalul de la Lupeni (Liga 3), golul caransebeșenilor fiind reușit de fundașul Cătălin Duțescu!
CARAȘ-SEVERIN – 30% dintre posturile administrației județene și Direcției de Drumuri Județene vor fi tăiate din organigramă, până pe 1 iulie. Cel puțin pe hârtie, pentru că multe dintre posturi sunt vacante!
REȘIȚA – Reșițenii au avut astăzi ultima șansă să beneficieze de bonificațiile acordate pentru plata integrală a impozitelor locale, iar ziua a adus un flux ridicat de contribuabili, fără a depăși însă nivelul altor perioade de vârf din anii trecuți!
REȘIȚA – La mai bine de două luni de la incendiul izbucnit în data de 29 ianuarie, în jurul orei 14:45, la parcarea acoperită de pe Bulevardul Revoluția din Decembrie din Reșița, autoritățile au trecut la etapa de intervenție post-incendiu!
VEST – Asta urmărește, rezumat în câteva cuvinte, proiectul „Banat Heritage Portal“ derulat în parteneriat de Institutul pentru Cultură Maghiară din Voivodina și Muzeul Banatului Montan!
ZĂVOI – Procurorul de caz a finalizat cercetările în dosarul omorului din luna decembrie, când la un sălaș din zona Săliştea din Vale, în extravilanul localității Zăvoi, doi ciobani s-au luat la harță, în urma conflictului unul dintre ei pierzându-și viața!
CARAȘ-SEVERIN – Din toamnă, la propunerea Primăriei, grădinița cu acest nume nu se mai regăsește în componența rețelei școlare a județului!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț s-a impus în deplasare, cu scorul de 3-1, în fața formației Prolaz Carașova, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a! Pe lista marcatorilor și-au trecut numele Ndoye (2 goluri) și Bovegno pentru Bogodinț, în timp ce Ifca a înscris pentru formația din Carașova!
REȘIȚA – Sportivii secției de karate WUKF legitimați la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, coordonați de maestrul Zoltan Lipan, au avut o evoluție foarte bună la Cupa „Vladimirescu”, competiție desfășurată în perioada 28–29 martie. Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a ediție, a reunit 380 de sportivi de la 31 de cluburi din întreaga țară, totalizând 896 de înscrieri pe probe, ceea ce confirmă nivelul ridicat și competitivitatea întrecerii!
CARAȘ-SEVERIN – Să fie vreo 5 ani de când intervențiile pe acest drum au fost lăsate pe seama CNI-ului, care și-a făcut hârtiile, care au trecut de un prim minister, dar au rămas blocate într-un comitet interministerial!
