REȘIȚA – Președintele ACS Biamar Reșița, Nicu Belcea, a vorbit despre reluarea activității clubului, participarea junioarelor IV la Transylvania Winter…
CARAȘ-SEVERIN – Începând cu 1 ianuarie 2026, persoanele înscrise în programele naționale de sănătate beneficiază de acces extins la servicii medicale, în funcție de statutul de asigurat și de programul în care sunt incluse!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali au trecut peste animozități și au aprobat documentația tehnico-economică faza PT și DTAC, precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Construire grădiniță cu program prelungit, demolare construcții existente și refacere împrejmuire în Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”!
REȘIȚA – Staff-ul tehnic al clubului de fotbal feminin a fost completat, la începutul acestui an, prin cooptarea lui Iulian Mitru, un tehnician cu experiență în fotbal și futsal, atât ca jucător, cât și ca antrenor!
REȘIȚA – Ședința Comitetului Director al Asociației Județene de Șah de duminică, 11 ianuarie, a fost o întâlnire cu miză…
CARAȘ-SEVERIN – Pentru a prelua obiectivul, în vederea reabilitării pe bani europeni, administrația județeană are nevoie de o hotărâre de guvern!
Advertorial
ADVERTORIAL. Într-o industrie a construcțiilor în care rapiditatea a devenit regulă, diferența dintre un acoperiș care își păstrează integritatea timp de decenii și unul care cedează la prima furtună nu este dată de prețul țiglei, ci de calitatea execuției!
ADVERTORIAL. Într-un context medical tot mai complex, NURSMED oferă pacienților sprijin concret, alinare și servicii de îngrijire la cele mai înalte standarde, direct la domiciliu.
ADVERTORIAL. Începând cu 11 august, toți pacienții vor beneficia gratuit de:
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BOCȘA – Oamenii legii au fost mușcați de mâini și picioare, când încercau să imobilizeze un bărbat care făcuse scandal, distrugând interiorul unui local din Bocșa, apoi a încercat să intre în locuința unei femei din oraș. După tot circul, omul s-a dus acasă, unde a și fost găsit de cei trei agenți!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Flavius Stoican pornește luni către reluarea pregătirilor pentru returul din Liga 2!
CARANSEBEȘ – Administrația județeană are nevoie de proiectul tehnic până în 11 februarie, termenul limită pentru depunerea proiectului de reabilitare și modernizare ce valorează 5 milioane de euro!
REȘIȚA – Este concluzia trasă de vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Crina, vizavi de incendiul care a ridicat suspiciuni și dezbateri pe rețelele de socializare, cum că ar afecta structura de rezistență a edificiului!
BOCȘA – Oamenii legii au fost mușcați de mâini și picioare, când încercau să imobilizeze un bărbat care făcuse scandal, distrugând interiorul unui local din Bocșa, apoi a încercat să intre în locuința unei femei din oraș. După tot circul, omul s-a dus acasă, unde a și fost găsit de cei trei agenți!
REȘIȚA – Echipa antrenată de Flavius Stoican pornește luni către reluarea pregătirilor pentru returul din Liga 2!
CARANSEBEȘ – Administrația județeană are nevoie de proiectul tehnic până în 11 februarie, termenul limită pentru depunerea proiectului de reabilitare și modernizare ce valorează 5 milioane de euro!
REȘIȚA – E valabil la Reșița, începând din acest an, dar nu oriunde, nu oricum, nu pentru oricine și nu pentru orice autoturism!
REȘIȚA – Ghișeele Direcției de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Reșița s-au deschis vineri pentru contribuabili, iar prima zi de încasări a decurs peste așteptări, fără incidente sau situații tensionate. Potrivit Mariei Țugmeanu, șefa Direcției, activitatea s-a desfășurat într-un climat normal și civilizat, în ciuda aglomerației specifice începutului de an fiscal!
REȘIȚA – Primăria Municipiului Reșița a demarat intervenții de urgență pentru îndepărtarea țurțurilor formați pe clădiri, în contextul fenomenului de îngheț–dezgheț care pune în pericol siguranța pietonilor!
CARAȘ-SEVERIN – Asta, în tabloul județean al autoturismelor aflate la prima lor înmatriculare în țară pe parcursul anului 2025!
CARAȘ-SEVERIN – În urma primului incendiu, produs joi, proprietarul a suferit arsuri, în cel de-al doilea, produs vineri, la 5.00 dimineața, au ars două capre și zece găini!
CARANSEBEȘ – Sunt două din soluțiile găsite de managerul interimar al spitalului din Caransebeș, Octavian Dena, pentru a reduce din datoriile de 14 milioane de lei ale celei de-a două unități sanitare din județ!
