REȘIȚA – În cadrul primei etape din Liga Elitelor U15 la fotbal feminin, CSM Reșița U15 a fost învinsă pe…
REȘIȚA – Secția de atletism a Clubului Sportiv Universitatea Reșița confirmă forma bună din acest sezon printr-o evoluție solidă la Campionatele Naționale de Seniori și Tineret U23, competiție desfășurată în perioada 28 februarie – 1 martie 2026. Sportivii reșițeni au încheiat întrecerea cu un bilanț de șapte medalii – un titlu național și șase medalii de bronz – plus două clasări pe locul 4!
REȘIȚA – Cele 12 autospeciale Iveco Massif au fost preluate, cu titlu gratuit, de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara!
REȘIȚA – Vorbim despre reabilitarea lui, care va începe după atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de eficientizare energetică!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre modernizarea celor aproximativ 42 de kilometri de drum care conectează direct comunele Mehadia, Cornereva și Teregova…
CARAȘ-SEVERIN – Lansarea, la Reșița, a unui nou volum al revistei de artă, cultură și civilizație, a încununat seria manifestărilor dedicate promovării cititului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cinci dintre aceștia au fost deja concediați, restul urmând să rămână fără un loc de muncă în luna martie!
MOLDOVA NOUĂ – Locuitorii din Moldova Nouă și din localitățile învecinate vor beneficia, începând de luni, 2 martie 2026, de servicii medicale de specialitate în domeniul ORL, direct în cadrul Policlinicii spitalului orășenesc!
VEST. Cu peste 30 de ani de activitate în agricultură, construcții și dezvoltare rurală, grupul își consolidează prezența locală și își continuă investițiile în comunitățile din Banat.
CARAȘ-SEVERIN – Documentele, necesare pentru stabilirea vechimii în muncă și calculării pensiilor, nu au fost încă ridicate de titulari!
REȘIȚA – Lucrările de modernizare din cartierul Micro 4 din Reșița, în valoare totală de 41.918.281 de lei, urmează să înceapă în aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Daniel Călin, care a vorbit atât despre amploarea intervențiilor, cât și despre soluțiile identificate pentru relocarea locurilor de parcare ce vor fi desființate!
REȘIȚA – Avertizarea e adresată atât locuitorilor din zona poligonului de tragere al Inspectoratului de Jandarmi, cât și eventualilor trecători!
SOCENI – Salvatorii cărășeni care au stins incendiul izbucnit la un sălaș din localitate au avut parte de o descoperire macabră!
ROMÂNIA – E.ON Drive Infrastructure România, dezvoltator de infrastructură pentru
mobilitatea electrică, anunță atingerea unui nou reper important: instalarea punctului de încărcare cu numărul 500 din rețeaua sa națională, extinsă în 39 de județe!
REȘIȚA – Clădirea industrială, aflată în prezent într-o avansată stare de degradare, urmează fi plasată în circuitul urban, social și cultural!
CARANSEBEȘ – Chiar dacă începutul anului a fost mai greoi pentru Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), în prima lună din 2026 s-a atins aproape tot contractul cu Casa de Sănătate Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Parte a unui proiect transfrontalier, evenimentul organizat de Muzeul Banatului Montan din Reșița s-a adresat de această dată creatorilor de conținut!
REȘIȚA – Directorul clubului, Cristi Bobar, a transmis un mesaj ferm înaintea următoarelor meciuri de pe teren propriu, subliniind că în Valea Domanului echipa nu mai are voie să piardă puncte!
REȘIȚA – După manifestația din 12 februarie, joi, 19 februarie, un nou protest autorizat de Primăria Reșița și organizat de filiala AUR Caraș-Severin a avut loc în fața Primăriei Reșița!
