CARANSEBEȘ – E concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean, după ce a constatat că multe din proiectele derulate…
CARANSEBEȘ – Acestea au intrat deja în vigoare, persoanele cu handicap grav și accentuat din municipiu fiind așteptate la sediul Serviciului Impozite și Taxe cu documentele necesare. De asemenea, au intrat în vigoare și facilitățile cu privire la vechimea clădirilor!
REȘIȚA – Viitorul antrenorului Flavius Stoican pe banca tehnică a celor de la CSM Reșița este incert după ultimul meci al echipei. Vizibil afectat la finalul partidei cu Corvinul, tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că ar putea urma o schimbare importantă, anunțând că va avea o discuție cu președintele clubului, Cristi Bobar, înainte de a lua o decizie privind viitorul său!
CARAȘ-SEVERIN – Senatul României a adoptat propunerea legislativă L547/2025 privind promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului rural prin programul „Viața la Țară“, inițiată de deputatul PNL Marcel Vela și susținută de coinițiatori din toate partidele politice!
REȘIȚA – S-a încheiat al doilea turneu de junioare IV din cadrul Campionatului Județean, organizat de Asociația Județeană de Handbal…
REȘIȚA – Chiar dacă orașul s-a mai modernizat, vasluianul a putut constata că la Reșița nu-i ca-n Las Vegas. Din punct de vedere al impozitelor, cel puțin nu încă! Bărbatul a fost surprins în 22 februarie, de polițiștii reșițeni de la Municipiu, din cadrul Biroului de Ordine Publică, în zona cazinoului Las Vegas!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița își joacă ultima șansă la play-off duminică, 8 martie, când va întâlni, de la ora 12:00, pe CS Corvinul Hunedoara, în etapa a XX-a a Ligii 2! Deși se află pe locul 8, cu 32 de puncte, antrenorul Flavius Stoican încă mai speră la play-off, deși șansele sunt extrem de mici. Mai sunt două etape, iar ASA Târgu Mureș și Chindia Târgoviște ocupă locurile 5 și 6, ambele cu câte 36 de puncte. De asemenea, pe poziția a 7-a este CSA Steaua, cu 33!
REȘIȚA – Acestea au fost implementate de Primăria Reșița, în acord cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 9/2026!
CARAȘ-SEVERIN – Este doar o parte din „recolta“ ridicată de anchetatorii cărășeni, în urma perchezițiilor incluzând fabrica clandestină de țigarete pe care au descoperit-o la Timișoara!
TIROL – Bănuiții au 16 și 20 de ani. Autoturismul de teren, off-road, Suzuki Vitara de generație mai veche, estimat undeva la 10.000 de lei, a fost găsit abandonat pe un teren agricol de lângă Tirol, localitate de unde a și fost furat!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre incidentul în trafic produs miercuri, la o zi după Dragobete, între doi foști, la ieșirea din Bocșa spre Reșița! Autoturismul unei femei de 32 de ani a fost lovit atunci, în trafic, de cel al fostului iubit, de 27 de ani, care era monitorizat cu brățară electronică pentru violență în familie și, teoretic n-ar fi trebuit să se apropie de ea la mai puțin de 50 de metri!
REȘIȚA – Doi părinți și un copil au reușit să iasă singuri din vehiculul cuprins de flăcări aseară, la ieșirea din Reșița spre Caransebeș. Ajutorul salvatorilor cărășeni a fost cerut prin apel la 112!
REȘIȚA – Astfel s-a exprimat primarului Reșiței în legătură cu anunțul privind o amplă consultare a activului PSD făcut de președintele acestui partid!
CARAȘ-SEVERIN – Toate s-au reușit cu mai puțini oameni, dar și cu ceva mai multe dotări!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 28 februarie, de la ora 11.00, în deplsare, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a XIX-a a Ligii 2!
CARAȘ-SEVERIN – Este apelul făcut de reprezentanții județului către premier și ministrul Finanțelor. Mai ales că județul poate ajunge în blocaj funcțional, fiind în pericol inclusiv reparațiile la drumuri!
CARAȘ-SEVERIN – Peste 250 de destinații din întreaga țară au fost nominalizate recent în competiția națională „Destinația Anului 2026“. Județul Caraș-Severin se remarcă printr-o prezență consistentă, cu opt obiective și zone turistice incluse în cursa pentru titlu!
CARANSEBEȘ- Liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin a disputat un ultim amical înainte de începerea returului, trecând de CSM Lugoj (Liga a IV-a Timiș) cu 2-1!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre cifrele lunii ianuarie, când reprezentantele sexului frumos au reușit cu 5,88% mai multe angajări în Caraș-Severin decât bărbații!
