CARAȘ-SEVERIN – Vineri, acțiunea s-a concentrat pe reședința județului, iar sâmbătă pe orașul din Clisură! Activitățile de amploare, cu efective…
CARAȘ-SEVERIN – Reșița face un pas major în modernizarea infrastructurii rutiere. Primăria Municipiului și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat vineri, 28 noiembrie, contractul de finanțare pentru proiectul „Legătura rutieră între DN 58 și Valea Țerovei (zona industrială)“, o investiție esențială pentru mobilitatea urbană, dezvoltarea economică și creșterea calității vieții!
CARAȘ-SEVERIN – Impresionanta cantitate a fost găsită cu prilejul a 8 controale, la firme și persoane fizice, cu sau fără autorizație. E „recolta“ săptămânii, în urma acțiunilor derulate în întreg județul, de polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de la structurile municipale și orășenești. Mai ales că, începând de anul acesta, din luna august, au fost interzise și petardele!
CARANSEBEȘ – Ne referim la două din liceele tehnologice ale Caransebeșului, ”Cocârlă” cu profil auto, ”Decebal” cu profil mecanic!
CARAȘ-SEVERIN – Condițiile de exploatare vor rămâne în principiu aceleași, atât că vor fi prevăzute de un nou Ordin al…
CARAȘ-SEVERIN – Amplasamentul a fost predat, iar modernizarea de aproape 250 de milioane de lei este gata de pus pe roate pe 46 de kilometri de drum, pornind din Moldova Nouă, pe traseul Cărbunari, Sasca Montană și Ciuchici, până la intersecția cu DN 57!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MOLDOVA NOUĂ – Începutul acestei săptămâni aduce vești excelente pentru elevii orașului Moldova Nouă. Școala Gimnazială „Alexandru Moisi“ și-a redeschis porțile într-o formă complet modernizată, adaptată cerințelor educației actuale și standardelor europene!
CARAȘ-SEVERIN – După știința prefectului Ioan Dragomir, activitatea fabricii de tunuri ar putea fi reluată în decembrie cu producția de obuze!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a obținut duminică, 23 noiembrie, o victorie categorică cu scorul de 5-1 împotriva echipei ACS Minerul Dognecea, în etapa a XII-a a Ligii a IV-a! Cele trei puncte ale Bogodințului au fost aduse de golurile marcate de Gomboș, Săndescu, Ponoran și Găman, ultimul autor a două reușite. De cealaltă parte, Minerul Dognecea a marcat golul de onoare prin B. Ciopraga!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș ar fi pretins sume de bani de la un constructor care efectuează diverse lucrări de modernizare în spital, în schimbul atribuirii unui contract de lucrări fără licitație!
REȘIȚA – Sportivii tuturor secțiilor de la CSM Reșița au primit un suflu nou: clubul a investit în 400 de seturi complete de echipament. Juniorii CSM Reșița s-au adunat în fața Sălii Polivalente pentru o ședință foto, toți îmbrăcați în noul echipament complet al clubului!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă infracționalitatea raportată în mediul școlar este în scădere în județul nostru, prevenirea fenomenului continuă să fie declarată prioritară!
REȘIȚA – După ce echipa Primăriei Reșița a început montarea granitului la fântâna cinetică din Centrul Civic, astăzi au început și lucrările pentru instalația de iluminat care va evidenția construcția pe timp de seară!
CARANSEBEȘ – Asta a spus, de acum, fostul viceprimar al Caransebeșului, Marin Nedelcu, care a demisonat astăzi din funcția de consilier local, ceea ce duce automat la pierderea fotoliului de viceprimar!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Nelu Popa, a explicat situația clădirilor aflate în pericol de deteriorare, precizând că riscurile cele mai mari nu vizează blocurile cu patru etaje, ci pe cele cu zece etaje, în special din cartierul Govândari!
ROMÂNIA. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că a avut o întâlnire cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann!
REȘIȚA – O echipă de la compania PORR a desfășurat, în după-amiaza zilei de miercuri, lucrări de montare a balustradei metalice pe Podul Doman din Reșița. Balustrada montată are rolul de a oferi o protecție suplimentară și de a îmbunătăți aspectul podului. Podul Doman este situat pe una dintre arterele esențiale din Reșița, iar modernizarea sa contribuie la creșterea confortului și siguranței participanților la trafic!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11, cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, pe teren propriu, în cadrul etapei a VII-a a Ligii 2! Înaintea duelului cu Gloria Bistrița, antrenorul CSM Reșița, Flavius Stoican, a vorbit despre așteptările sale de la jucători și despre dificultatea partidei care urmează!
REȘIȚA – Anul 2025 a început cu o accidentare care l-a ținut departe de antrenament timp de două luni, iar după șapte luni de la ultimul concurs pe velodrom, ciclistul reșițean Daniel Crista, legitimat la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, a revenit în forță!
