REȘIȚA – Inspectorul-șef al Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic“ Caraș-Severin, locotenent-colonel Petru Tilca, a oferit detalii despre starea…
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția arte marțiale mixte de contact, a participat sâmbătă, 24 mai, la competiția ”Fight Night Show”, organizată la Petroșani, unde a reușit să câștigat trei medalii. Dintre acestea, două au fost de aur, iar una de argint!
TURNU RUIENI – Tragicul incident s-a petrecut aseară, când cei doi au încercat să se adăpostească de puternica furtună care a lovit zona!
REȘIȚA – Faza finală a turneului internațional „FUTNET4ALL” a fost organizată sâmbătă, 1 februarie, la Sala Polivalentă din Reșița, cu participarea a opt echipe!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă la Măureni și Șoșdea oamenii aruncă pământul la gunoi, reșițenii aruncă reciclabilele la gunoiul menajer. Iar la Dognecea încă se așteaptă ca oamenii să-și ridice pubelele și sacii pentru colectarea selectivă…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – Potrivit datelor furnizate pentru tion.ro de către cei de la CFR Infrastructură, calea ferată amintită stă cel mai rău din cele patru tronsoane de pe Caransebeș-Arad, care trebuie reabilitate prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit STS, „Sistemele informatice au avut disponibilitate 100% pe întreaga durată de desfășurare a procesului electoral și pe timpul operațiunilor la închiderea secțiilor. Informațiile apărute referitoare la indisponibilitatea sistemelor informatice pentru 30 de minute sunt incorecte!“
CARAȘ-SEVERIN – În prezent, limita de vârstă este de 18 ani. Vestea cea bună este transmisă de către deputatul liberal Marcel Vela, unul dintre inițiatorii proiectului!
REȘIȚA – La primul meci din istorie în nocturnă, CSM Reșița a obținut sâmbătă, 8 martie, un punct prețios din confruntarea cu FC Argeș Pitești (scor final 0-0)!
CARAȘ-SEVERIN – Trei piromani au fost surprinși asupra faptului de salvatorii aflați în misiuni de observație, fiind amendați fiecare cu 2.500 de lei!
REŞIŢA – În perioada 21 februarie – 7 martie 2025, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, în parteneriat cu ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin, Brantner România și Asociația CLAR, a organizat două sesiuni de formare dedicate cadrelor didactice din județ. Acestea s-au desfășurat la sediul CCD Caraș-Severin din Reșița și la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș, reunind 64 de profesori din unitățile de învățământ din județ!
CARAŞ-SEVERIN – În acest an, costul integral al unui bilet de tratament a crescut cu peste 300 de lei față de 2024, potrivit anunțului făcut de curând de Casa Județeană de Pensii!
CARANSEBEȘ – Voleibalistele antrenate de prof. Laura Andrei au trecut vineri, 7 martie, cu 3-0 de CS Mara Volei Baia Mare și încep urcușul către prima ligă!
CARAȘ-SEVERIN – Focul a afectat mai mult de 350 de ha de teren din tot județul Caraș-Severin, de la Poiana Buchin și zona Centurii Caransebeșului până la Secu și la Domașnea!
BĂILE HERCULANE – Primul pas în reactivarea parcului fotovoltaic din Băile Herculane a fost făcut. În curând, va fi realizată și mentenanța sistemelor hardware și software, pentru aducerea acestui obiectiv la parametrii corespunzători!
CARAȘ-SEVERIN – „Cu Bolojan am garanția că președinția României rămâne pro-europeană! Avem obligația să oferim românilor cel mai bun produs de care dispunem!“, a declarat șeful administrativului reșițean!
CARANSEBEȘ – Aceasta e concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și viceambasadorul Israelului în România, E.S. Rami Teplitskiy, aflat vineri dimineața din nou la Caransebeș, la exact un an de la ultima sa vizită în capitala gugulanilor!
REȘIȚA – Primelor două de lângă Bârzava, aproape finalizate, li se vor adăuga încă două, puțin mai la vale!