CARAŞ-SEVERIN – Aceştia au fost votaţi azi de 27 dintre consilierii prezenţi la şedinţă, cei patru consilieri AUR abţinându-se de…
REȘIȚA – Proiectul celor 5 km ai legăturii rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei, destinată cu precădere traficului foarte greu, pregătit de finanțare!
REȘIȚA – Pentru copiii legitimați la clubul Mundo, vara nu a însemnat prea multă odihnă. Atât la fotbal, cât și la handbal, vacanța a fost una scurtă și plină de activitate! Echipele clubului s-au pregătit intens pentru noul sezon și au participat deja la mai multe turnee, inclusiv la competiții internaționale!
REȘIȚA – Echipa României, formată în totalitate din sportivi reșițeni, a ocupat duminică, 18 mai, locul 6 la Campionatele Europene de marș pe echipe, în proba de 35 km marș, competiție care s-a desfășurat în orașul Podebrady, din Cehia, un loc cu tradiție în această disciplină!
OBREJA – Asta a declarat managerul interimar al Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin la conferința de presă dedicată…
BERZASCA – Petru Furdui, primarul comunei Berzasca, ne-a vorbit despre principalele proiecte aflate în desfășurare, investiții în infrastructură, clădiri publice și energie regenerabilă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre contravenții constatate vizavi de apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă. În doar două zile, sâmbătă și duminică, salvatorii cărășeni au aplicat nu mai puțin de 20 de sancțiuni!
CARAȘ-SEVERIN – Anul școlar 2025-2026 a început luni, 8 septembrie, în toate unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin. Chiar dacă sindicatele din Educație au anunțat intenția de a boicota festivitățile de deschidere, fiecare școală și grădiniță din județ și-a organizat propria ceremonie, unele alegând întâlnirea solemnă din curtea școlii, altele varianta mai restrânsă, în sălile de clasă, alături de diriginți și învățători!
REȘIȚA – S-au strâns 357.531 euro, fără TVA, după licitația de joia trecută în care au fost vândute doar șase imobile, mari și mici!
MUNTELE MIC – „Când orașul devine greu de suportat, dă o fugă la munte pentru un weekend de relaxare pe e-bike. Avem trasee pentru toate nivelurile, de la începători până la rideri cu experiență – toate într-un ritm lejer, cu pauze de privit în jur și respirat aer curat!“, este mesajul celor de la weSKI – Muntele Mic, care vă invită să vă bucurați, alături de prieteni, de liniștea muntelui, la sfârșit de săptămână!
MARGA – În peisajul mirific al „satului cu nume de fată”, Marga, marți, 24 iunie a.c., a avut loc cea de-a XIX-a ediție a colocviilor literare „Nopțile de Sânziene de la Marga”!
REȘIȚA – Luptătorii legitimați la CSȘ Reșița și CSM Reșița au reușit să urce de mai multe ori pe podiumul de premiere la Campionatul Național, competiție ce a avut loc pe litoralul Mării Negre!
REȘIȚA – Ziua Drapelului Național a fost marcată joi dimineață la Reșița printr-o ceremonie publică desfășurată în Parcul Tricolorului, eveniment organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reșița și Garnizoana Reșița!
CARANSEBEȘ – Ne referim la oameni din zona ACH, de la module și de la o parte din blocurile din apropiere, mulți dintre aceștia sunându-ne joi disperați la redacție!
REŞIȚA – Corturile anticaniculă s-au deschis în municipiu. Spațiile sunt gândite pentru a oferi sprijin persoanelor afectate de temperaturile extreme anunțate în această perioadă! Momentan în oraş exista doar două puncte in care se află aceste corturi: Parcul Tricolorului şi Parcul „Episcop Martin Valeriu Frențiu”(Cărăşana)!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii fac apel la proprietarii și deținătorii de animale, să le protejeze de temperaturile extrem de ridicate, altfel riscă amenzile usturătoare!
CARAȘ-SEVERIN – Asta, în caz că Guvernul chiar va desființa aceste posturi în localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori!
OBREJA – Comuna se află în plină efervescență administrativă, cu mai multe proiecte de infrastructură, eficiență energetică și digitalizare aflate în derulare!
CARAȘ-SEVERIN – E concluzia la care a ajuns Casa de Asigurări de Sănătate, în urma evaluării resurselor umane la nivelul asistenței medicale primare în relație cu nevoile comunităților!





