CARANSEBEȘ – Licitația organizată timp de șapte zile pe o platformă online destinată vânzării activelor provenite de la companii aflate…
REȘIȚA – Flăcările amenințau să se extindă la clădirile învecinate, inclusiv la Complexul Sportiv ”Francisc Vaștag”!
REȘIȚA – Un tânăr de 18 ani, posesor de permis de conducere din luna mai, a fost implicat într-un accident rutier petrecut în apropiere de Hala Minda! Acesta se afla la volanul unui autoturism marca BMW, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-o casă. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime!
CARANSEBEȘ – După Alfred Simonis de la Timiș sau Constantin Toma de la Buzău, și primarul Caransebeșului s-a poziționat alături de Nicușor Dan la votul de duminică! Felix Borcean consideră că PSD-ul trebuie să continue linia pro-europeană și pro-atlantică pe care a ales-o de ceva vreme, iar opțiunea de vot de duminică nu e deloc complicată!
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț este campioana Ligii a IV-a, dar chiar și așa, mai sunt patru etape de disputat din…
CARAȘ-SEVERIN – La invitația Rewilding România, cei de la Agenția Națională a Zonei Montane au susținut la Rusca Teregova un al doilea curs, care oferă toate cunoștințele teoretice și practice necesare deschiderii unui Punct Gastronomic Local!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Reșița devine primul oraș din Regiunea Vest unde un proiect finanțat din fonduri europene va fi însoțit de un Pact de Integritate – un mecanism inovator de transparență și implicare civică!
REȘIȚA – Nici discuțiile, mai ales cele contra, nu încetează, ci doar sunt reluate la o nouă dată, într-o nouă formă!
CARANSEBEȘ – Anul sportiv 1 septembrie 2024 – 31 august 2025 s-a încheiat cu un bilanț remarcabil pentru echipa de atletism din Caransebeș! Cu un total de 33 de medalii obținute la nivel național și internațional, sportivii pregătiți de antrenorul emerit Cristian Dragomir au confirmat încă o dată valoarea școlii de atletism din zonă!
REȘIȚA – După o muncă titanică de câțiva ani de zile, a venit și momentul lansării celor două volume intitulate ”Rosso-nerii din Banat”, care cuprind istoria clubului, statutul și palmaresul, dar și cronicile inedite ale celor 500 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc! Lansarea celor două volume va avea loc miercuri, 25 iunie, de la ora 17.00, în Aula Magna a Centrului Universitar al UBB din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că echipa reșițeană de fotbal n-a promovat, aleșii județului au pus în discuție redirecționarea finanțării dinspre CSM spre competiția de la începutul lunii viitoare!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru asta militează deputatul social-democrat Marius Isac, în Parlamentul României. În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaților, social-democratul cărășean Marius Isac susține reconversia fostelor zone miniere, fapt pe care-l consideră o investiție în viitorul energetic al țării!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din ancheta în urma căreia doi inculpați au fost trimis în judecată, iar pentru altul s-a făcut deja dosar la parchet. Pe 2.000 de euro plus vreo mie și ceva de lei, aveai undă verde și fișa medicală gata făcută!
REȘIȚA – Sportivii de la secțiile de gimnastică artistică ale Clubului Sportiv Municipal Reșița și Clubului Sportiv Școlar Reșița au reușit o performanță excelentă și au ocupat locul I pe echipe la juniori I, nivel 5 și locul III pe echipe la juniori II, nivel 4, în cadrul Campionatului Național al juniorilor III, II și I!
REȘIȚA – Reunirea echipei va avea loc luni, 23 iunie, la stadionul din Valea Domanului, unde fotbaliștii vor susține primul antrenament după vacanță, sub comanda lui Flavius Stoican. Până atunci, CSM Reșița a făcut și primele mutări!
CARAȘ-SEVERIN – Salvatorii intervin și acum, continuând intervenția începută joi dimineață, în jurul orei 9!
CARAȘ-SEVERIN – Prima medie pe judeţ la examenul de Bacalaureat din acest an a fost de 9,86, fiind obţinută de eleva Denisa Lupșa, de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Caransebeș. Au urmat, la foarte mică distanță, două medii de 9,85, la Colegiul Național ”Traian Lalescu” Reșița, obținute de Sonia Biliana Brăilă și Bianca Maria Venter!
CARAȘ-SEVERIN – Centre multifuncționale de agrement, aquapark-uri, baze de tratament, trasee turistice și facilități pentru sport și wellness – acestea sunt doar câteva dintre investițiile propuse de autoritățile din Regiunea Vest pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027!
REȘIȚA – Consiliul Local a adoptat recent trei hotărâri care înființează și reglementează această viitoare activitate de pe Semenic!





