CARAȘ-SEVERIN – Acestea vor fi executate, în funcție de necesități, în baza unui nou contract-cadru pe parcursul a patru ani!
REȘIȚA – CSM Reșița a avut o contribuție importantă la succesul delegației României la Campionatul Mondial de Karate WUKF, competiție desfășurată în perioada 22-26 iulie, la Cluj-Napoca. Sportivii pregătiți de antrenorul Shihan Zoltan Lipan au cucerit două titluri mondiale, un titlu de vicecampioană mondială și au obținut alte clasări valoroase într-una dintre cele mai puternice competiții de karate din lume!
REȘIȚA – În ședința de joi ar urma să fie aprobate listele nominale cu ordinea de prioritate a persoanelor care au acces la locuințe sociale, convenabile sau ANL!
CARAȘ-SEVERIN – Ucenicia deschide angajatorilor șansa unei finanțări pentru formarea personalului pentru propriile necesități, iar șomerilor – șansa angajării!
VĂLIUG – Incendiul de proporții s-a produs într-o zonă greu accesibilă, pe o suprafață extinsă, îngreunând intervenția salvatorilor militari și…
REȘIȚA – În dimineața zilei de marți, o echipă de la Primăria Reșița a fost surprinsă cum montează scena pentru Alaiul Primăverii în Centrul Civic al municipiului. Asta pentru că vineri, 17 aprilie 2026, spațiul urban se va transforma într-o veritabilă scenă în aer liber dedicată tradiției și bucuriei de primăvară!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Lucrările la unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din Reșița avansează într-un ritm susținut. Constructorii lucrează fără întrerupere la montarea bobului de vară, iar stadiul execuției a ajuns la aproximativ 60%!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă seria meciurilor de pregătire înaintea startului noului sezon competițional. Vineri, 24 iulie, de la ora 18.00, formația pregătită de Dorinel Munteanu va disputa un nou joc amical, de această dată împotriva celor de la FC Nera Bogodinț, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reșița!
REȘIȚA – Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 22 iulie, prin tragere la sorți, programul sezonului 2026-2027 al Ligii 2!
REȘIȚA – Începând de marți, 19 mai, vor fi lansate lucrările de reabilitare pe strada Șurianu, arteră importantă din cartierul Govândari. Din acest motiv, traficul auto va fi închis temporar în zonă, pentru o perioadă estimată de aproximativ șase săptămâni!
REȘIȚA – România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba pe echipe de tenis de masă din cadrul IPA Games 2026, competiție internațională desfășurată la Wroclaw, în Polonia, unde au participat aproximativ 31 de țări și în jur de 100 de sportivi. Printre componenții echipei României s-a aflat și sportivul reșițean Deian Sorescu, legitimat în prezent la ACS Dumbrăvița, club care evoluează în Liga a II-a de seniori (Divizia B)!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, 70 au fost reclamate prin 112! A și plouat cu 400 de sancțiuni contravenționale, 40 de șoferi au devenit pietoni, iar alți 30 au rămas fără talon. În plus, statul și-ar putea rotunji veniturile cu 170.000 de lei din amenzi și cu 1.600 de lei din bunurile confiscate, în urma activităților de weekend ale polițiștilor cărășeni, derulate în numele ordinii publice și siguranței rutiere!
VEST. Aceasta este avocat pentru drepturile omului și președinta Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022!
CARANSEBEȘ – Cel puțin asta își propune pentru acest an noua directoare a Serviciului Public de Administrare, Întreținere și Reabilitare (SPAIR), Olimpia Onci-Isopescu, aflată de o lună la conducerea serviciului!
CARAȘ-SEVERIN – OUG 32/2026 introduce reglementări mai stricte pentru accesul străinilor pe piața muncii din România: contracte obligatorii bilingve, platformă digitală și amenzi de până la 30.000 de lei!
BĂUȚAR – Un grav accident de circulație, produs pe DN 68, la Băuțar, a fost raportat astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștilor din Oțelu Roșu!
REȘIȚA – Când ți-e sete tare, fericirea înseamnă un pahar cu apă. Greșesc? Nu. Sunt cuvinte spuse de oameni mai înțelepți decât mine, dar care au trăit alte vremuri!
REȘIȚA – Cristi Chivu a marcat într-un mod aparte aniversarea de 100 de ani a clubului CSM Reșița, formația unde a făcut primii pași importanți în fotbal. Chiar dacă nu a putut fi prezent alături de cei care fac acum parte din primul club din cariera sa, tehnicianul lui Inter Milano a transmis un mesaj emoționant!
BOCȘA – Locuitorii orașului Bocșa sunt invitați să contribuie la păstrarea tradițiilor și a identității locale prin donarea de obiecte etnografice reprezentative pentru zonă. Inițiativa vine după renovarea clădirii destinate Casei Etnografice, spațiu care se dorește a deveni un adevărat centru de promovare a patrimoniului cultural local!
