Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – De curând, la Constantin Daicoviciu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă investiție finanțată pe fonduri europene. Mai exact, este vorba despre construcția clădirii unde va funcționa Centrul de Recuperare Neuromotorie, de tip ambulatoriu, pentru persoanele cu dizabilități. Pentru centrul medical de la Maciova, costurile se ridică la 500.000 de euro!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Sorin Grindeanu a fost ales, vineri, 7 noiembrie, președinte al Partidului Social Democrat, după o perioadă în care a asigurat interimatul formațiunii. În discursul susținut la Congresul PSD, Grindeanu a transmis un mesaj de unitate și de reconectare la valorile fundamentale ale social-democrației, subliniind că obiectivul principal este reconstruirea încrederii în partid și consolidarea unei stângi moderne și responsabile!

CARANSEBEȘ – Dacă tot și-a suspendat în mare parte activitatea în semn de protest, de luni, 8 septembrie, la Judecătoria Caransebeș ar trebui să înceapă lucrări în regim de urgență la fațadele laterale și acoperiș. Sunt primele lucrări de reparații din ultimii 30 de ani la care este supusă clădirea monument istoric, ridicată între anii 1905-1906!

CARANSEBEȘ – Imaginile surprinse de camere arată clar patru agresori. Victima: un tânăr de 27 de ani din Caransebeș, bătut pe strada Nicolae Titulescu, desfigurat, a ajuns la spital cu fractură de maxilar! Totul s-a produs în 19 august, dar cercetările ar fi demarat abia la 4 zile, deși se sunase imediat la 112, incidentul fiind făcut public abia după ce a ajuns subiect de știri la nivel național!

REȘIȚA – Trei unități de învățământ preșcolar din municipiu au fost complet reabilitate și dotate, investițiile însumând aproape 10 milioane de lei, dintre care jumătate proveniți din bugetul local! Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit (PP) ”Floarea Soarelui” din cartierul Govândari și Grădinițele PP 2 și PN 3 din cartierul Muncitoresc, aflate în vecinătatea Școlii de Beton!

CARAȘ-SEVERIN – „Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte limitele legale și să adopte un comportament preventiv în trafic. Polițiștii sunt la datorie pentru siguranța tuturor participanților la trafic – fiți partenerii noștri și circulați responsabil!“, transmite Poliția județului, care derulează deja o acțiune pe linie de viteză pe principalele drumuri din Caraș-Severin!