CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la numărul noilor tineri jandarmi repartizați județului nostru, după absolvirea studiilor de specialitate!
REȘIȚA – Aceasta, urmare a faptului că 96% din UAT-urile din România nu au capacitatea de a se autosusține financiar!
REȘIȚA – Înotătorii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița au participat recent la etapa regională pentru copii de 10-11 ani și au reușit să-și îndeplinească baremurile pentru etapa finală, ce se va desfășura în vară!
ZORLENȚU MARE – Un apel la 112 sesiza un incendiu produs la acoperișul unei case din Zorlențu Mare, în noaptea de 28 spre 29 mai, la fața locului intervenind imediat pompierii militari reșițeni cu două echipaje, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, intervenției alăturându-i-se și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
PRILIPEȚ – În această dimineață, la ora 03.40, pe DN 57 B, în localitatea Prilipeț, s-a produs un accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane! În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau doi bărbați de 19 și 32 de ani, din comuna Prigor!
REȘIȚA – Studentul Răzvan Stanciu (FEFS Reșița, legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Reșița), însoțit de asist. univ. dr. Veronica Gușe, a reprezentat Universitatea Babeș-Bolyai (Centrul Universitar UBB Reșița) la Campionatul Național Universitar de Atletism – Sală, desfășurat la Bacău, în perioada 14-16 martie 2025!
REȘIȚA – Secția de arte marțiale mixte de contact de la Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița a participat la „Cezar Fight Championship” de la Sebeș, ediția a XI-a! Clubul reșițean s-a clasat la finalul competiției pe locul 6 din 32 de cluburi participante!
REȘIȚA – Pe strada Fântânilor, Primăria Reșița a început lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale. Acestea includ asfaltarea completă a carosabilului, precum și amenajarea trotuarelor cu pavaj nou, delimitate de borduri moderne!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta reiese din ultimul bilanț pe acest subiect, prezentat de Poliția Caraș-Severin în cadrul Colegiului Prefectural!
REŞIŢA – Municipiul continuă procesul de modernizare urbană printr-un proiect de amploare, care va transforma malurile râului Bârzava într-un spațiu atractiv și funcțional pentru locuitori și vizitatori!
CARAȘ-SEVERIN – Instructorii auto și candidații care au susținut proba practică în vederea obținerii permisului de conducere pe raza municipiilor Reșița și Caransebeș au avut parte, anul trecut, de o lecție suplimentară. Vorbim despre activitățile de educație și promovare a integrității, derulate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Adunarea de constituire a avut loc în 9 ianuarie 1990, în sala de ședințe a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Reșița! Printr-o simplă coincidență, organizația a fost înființată chiar în ziua de naștere a omului de cultură Alexander Tietz (9.01.1898 – 10.06.1978), al cărui nume îl poartă atât Biblioteca Germană din Reșița, cât și Colegiul Național „Diaconovici – Tietz”!
CARAȘ-SEVERIN – Alexandru Giucă, pregătit de Raul Oprișor la CS Oțelu Roșu, se antrenează cu naționala României U16, la Rm. Vâlcea, în vederea turneului de calificare pentru Campionatul European U16!
CARAȘ-SEVERIN – Declară șeful social-democraților cărășeni, care crede că este justificată frustrarea cetățenilor pentru că nu li s-a permis exercitarea dreptului constituțional de a-și vota un nou președinte!
CARAȘ-SEVERIN – Și cu 20% mai puține decese înregistrate de pe urma accidentelor produse pe drumurile publice din Caraș-Severin. Vorbim despre primele cifre oficiale furnizate de Poliția județului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, consideră că orgoliile prea mari au dus la desființarea echipei din cartierul Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Crede șeful județului, care vorbește despre prioritățile Caraș-Severinului, pornind de la reindustrializare, până la infrastructura de transport și turism!