CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a vorbit deschis, în exclusivitate la CAON Live, despre presiunea criticilor din spațiul…
CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț se pregătește pentru cel mai important sezon din istoria clubului. Formația cărășeană va evolua în premieră în Liga 3, iar conducerea clubului lucrează intens la formarea unui lot competitiv pentru noua provocare!
CARAȘ-SEVERIN – Prima ofertă, votată anul trecut, la final de octombrie, costa județul 366.500 de lei. Pentru că becurile n-au fost montate, 9 luni mai târziu, becurile s-au scumpit cu aproape 10 procente!
REȘIȚA – Unul dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului industrial din Reșița, Furnalul nr. 2, se află în centrul unor negocieri între Primărie și Artrom Steel Tubes, în vederea preluării și reconversiei sale într-un obiectiv cultural și turistic!
BĂILE HERCULANE – Cei doi ar fi intrat de mai multe ori în incinta unității cu activitate suspendată, de unde…
REȘIȚA – Fotbalistele de la Sporting Banat, care joacă pentru CSM Reșița, s-au impus clar, scor 3-0, în partida disputată împotriva formației KSE Târgu Secuiesc, într-un meci care a avut două reprize distincte ca desfășurare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Combinațiile periculoase au fost trase pe dreapta la timp, de polițiștii cărășeni, într-o singură zi!
CARAȘ-SEVERIN – Fondul forestier este în pericol! Doar la Sichevița, suprafața deja afectată a ajuns la 30 de hectare, fiind afectată pășunea împădurită, existând risc de extindere la fondul forestier!
REȘIȚA – Astfel, apropiata finalizare a unui proiect AquaCaraș nu va fi pusă în dificultate, datorită votului responsabil al consilierilor AUR și PSD!
CARAȘ-SEVERIN – Spune Silviu Hurduzeu, referindu-se la companiile de stat, care trebuie și ele listate la bursă, dar nu acum, în plină criză, când vânzarea s-ar face în pierdere!
CARAŞ-SEVERIN – Consilierul județean Paul Purea (AUR) crede că umflarea salariilor de sus prin sărăcirea celor de jos are ca scop în special mituirea parlamentarilor, care să țină cu dinții de scaune. Oficialul spune că nu e vorba doar de nuanțe, ci chiar de aspecte grosolane care trebuie observate!
CARANSEBEȘ – Un bărbat de 40 de ani din comuna Băuțar și-a secționat degetul arătător de la mâna dreaptă cu un topor, dintr-o neatenție produsă în propria gospodărie!
REȘIȚA – Au demarat lucrările de asfaltare a drumului principal din cartierul Moniom, din municipiul Reșița, a anunțat viceprimarul Dani Călin, precizând că investiția este finanțată din bugetul local!
CARAȘOVA – Primarul comunei Carașova, Ivan Hațegan, spune că administrația locală are în pregătire numeroase investiții pentru dezvoltarea comunei, însă multe dintre acestea depind de deschiderea unor noi linii de finanțare și de contextul economic actual!
VEST – Transformările digitale și dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale schimbă profund modul în care profesorii predau, comunică și construiesc experiențe de învățare!
REȘIȚA – Săptămâna trecută, gimnaștii reșițeni au participat la Campionatul Național de calificare I, desfășurat la Arad. Chiar dacă sportivii reșițeni nu au urcat pe podium la această etapă, concursul de la Arad a reprezentat un test util și o oportunitate importantă de acumulare a experienței înaintea finalelor naționale din toamnă!
REȘIȚA – CSM Reșița se desparte de unul dintre cei mai importanți jucători ai sezonului 2025/2026. Clubul din Valea Domanului a anunțat oficial plecarea lui Nicu Modan, fotbalist care a încheiat stagiunea în postura de golgheter al echipei, cu 15 goluri marcate în toate competițiile!
CARAŞ-SEVERIN – Lacul de acumulare Trei Ape va fi golit temporar începând cu luna septembrie 2026, în cadrul unui amplu proces de reabilitare a infrastructurii hidromecanice a barajului, au anunțat reprezentanții PPC Renewables România în cadrul unei întâlniri organizate de Instituția Prefectului Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Poliției județului, prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit până în 30 iunie, pentru cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani!
