CARANSEBEȘ – Asta consideră directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, medicul specialist radiolog Ciprian Voina, în ceea ce…
CARAŞ-SEVERIN – Decembrie, când banii curg mai mult decât în orice perioadă a anului, trezește interesul hoților, tâlharilor, escrocilor, șarlatanilor, dar și pe cel al oamenilor legii, care încearcă să prevină asemenea fapte. Luna aceasta, polițiștii cărășeni din structurile de ordine publică intensifică activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor contra patrimoniului, în cadrul campaniei „Safety Cash“!
GREONI – Șoferul ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, vehiculul răsturnându-se în afara carosabilului. Atât șoferul, cât și un pasager, ambii de 51 de ani, au ajuns la spital. Accidentul produs pe DJ 573A a fost raportat prin apel la 112, în dimineața de 11 decembrie, în jurul orei 6.41, polițiștilor orăvițeni!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Samuel-Virgil Miclău, reprezentant AUR Caraș-Severin, a criticat dur Partidul Social Democrat, acuzându-l de ipocrizie în privința proiectelor legislative care vizează scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru categoriile vulnerabile!
REȘIȚA – Expoziția internațională ajunge la Reșița după ce a mai putut fi vizitată pe malul Dâmboviței și cel al…
REȘIȚA – Partida dintre FC Bacău și CSM Reșița de sâmbătă, 13 septembrie, din etapa a VI-a a Ligii 2 s-a încheiat cu scorul de 0-0!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BOCȘA – Termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea lucrărilor de la Casa Orășenească de Cultură, Cinema și Parcul Str. 1 Decembrie 1918 expiră înainte de Crăciun!
CARAȘ-SEVERIN – Partida din etapa a XIII-a din Liga a IV-a dintre CSC Narcisa Zervești și FC Nera Bogodinț s-a încheiat cu scorul de 0-1, singurul gol al întâlnirii fiind marcat de Ionuț Găman!
CARAȘ-SEVERIN – Nimeni nu știe deocamdată pentru cât timp. Asta pentru că speranțele legate de noul Județean, proiect matur, realizabil, încep să se estompeze odată cu trecerea timpului!
REȘIȚA – Cupa „Banatul” la natație va avea loc sâmbătă, 11 octombrie, la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”!
REȘIȚA – Vorbim despre bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment ce se derulează astăzi, 10 octombrie, începând cu ora 9, în sala Campus Cafe a universității reșițene!
REȘIȚA – Schimbarea este urmărită în scopul pregătirii pentru viitoarele alegeri, astfel încât PSD să obțină, și la localele din Reșița, scorurile mari obținute la parlamentare!
SOCENI – O persoană a rămas încarcerată în urma impactului violent dintre două autoturisme!
REȘIȚA – Teatrul de Vest Reșița anunță cu regret suspendarea Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea Poveștilor”, ediția a VIII-a, care era programată să aibă loc în perioada 11–19 octombrie 2025!
REȘIȚA – O copilă din Reșița trece printr-o încercare cumplită la doar 10 ani. Ioana, o fetiță plină de viață și visuri, a fost diagnosticată cu osteosarcom la piciorul drept — un tip agresiv de cancer osos care i-a schimbat complet viața!
BREBU – Autoturismul de lux figura ca furat și a fost depistat în trafic la Reșița, fiind oprit la Brebu!
CARANSEBEȘ – În urma unei analize financiare prezentate de managerul interimar Octavian Dena, a reieșit faptul că Spitalul Municipal de Urgență înregistrează datorii totale de peste 13 milioane de lei!
REȘIȚA – În etapa a 4-a a Ligii a 3-a feminin, Seria 1, CSM Reșița a terminat la egalitate, scor 1-1, cu AS FC Interstar Sibiu! Echipa reșițeană a intrat la pauză cu avantaj, 1-0, grație golului marcat de Anita Brancu, dar a fost egalată în partea secundă a meciului!
REȘIȚA – Secția de gimnastică ritmică de la CSȘ Reșița și-a continuat parcursul competițional cu rezultate foarte bune la nivel internațional!
