CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac dă o veste bună vârstnicilor cu venituri mici, care vor primi cea de-a doua…
CARANSEBEȘ – Noul transport public electric din Caransebeș a fost ieri în atenția consilierilor locali, după ce pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte privind societatea InterTrans, urmașa Transal Urbis pe parte de transport!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni duminică, 30 noiembrie, de la ora 12:30, pe Metalul Buzău, în etapa a XV-a a Ligii 2! Înaintea duelului cu Metalul Buzău, Flavius Stoican transmite un mesaj clar: echipa sa este pregătită să facă un meci mare și să rămână în lupta pentru primele locuri!
CARAȘ-SEVERIN – Echipamente medicale moderne au fost achiziționate din banii județului, pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița. Vorbim despre aparatură…
CARAȘ-SEVERIN – Sau ce ne mai pregătește anul acesta Muzeul Banatului Montan din Reșița, până va să cadă frunza, neaua!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt doar câteva din efectele pe care le-au avut fenomenele meteorologice de miercuri seară!
CARAȘ-SEVERIN – Pe parcursul ultimilor cinci ani, numărul operatorilor înregistrați a scăzut cu o treime în județ, de la 364 la 245!
CARANSEBEȘ – Edilul Caransebeșului s-a referit la mai multe școli și grădinițe modernizate prin fonduri europene, pe care le-a vizitat…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Distincția care se acordă anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice va fi înmânată maestrului Bata Marianov, Cetățean de Onoare al Municipiului Caransebeș și al județului Caraș-Severin!
REȘIȚA – Strada Oituz a fost închisă temporar traficului rutier, după ce autoritățile au demarat lucrări de frezare a asfaltului în vederea reabilitării carosabilului. Utilajele au intrat în teren încă de dimineață, iar echipele de muncitori sunt prezente pe întreg tronsonul afectat!
MUNTELE MIC – Pe Muntele Mic a nins sâmbătă seara aproximativ 5 centimetri, însă stratul nu este suficient pentru a deschide pârtiile, iar temperaturile pozitive fac imposibilă producerea zăpezii artificiale! Asta ne-a spus Cristi Dunca, directorul executiv weSKI, care spune că echipa este pregătită, dar depinde exclusiv de evoluția vremii!
CARANSEBEȘ – Campionatul Național de Judo NeWaza s-a desfășurat la Bacău, în perioada 26-28 septembrie, iar sportivii de la CS Energetica – CSM Caransebeș au obținut rezultate foarte bune!
CARAȘ-SEVERIN – Declarația aparține președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care, în urma ultimelor controale, concluzionează că sunt lucruri grave în spital, dar trebuie găsite soluții pentru intrarea în normalitate!
VEST – În ultimele luni, precipitațiile în întreg spațiul hidrografic Banat au fost cu mult sub media multianuală, înregistrându-se valori chiar și cu 90% mai mici față de normal. Apa devine tot mai prețioasă, spun cei de la Apele Române Banat!
REȘIȚA – Zilele trecute, la piciorul Funicularului, s-a desfășurat o tabără de design & build, unde voluntari și tineri arhitecți au ridicat un ansamblu de structuri ușoare, prietenoase cu natura!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru un număr de 24 de agenți economici din Caraș-Severin, o firmă specializată din Cluj deține în arhivă carnetele de muncă și alte documente care atestă vechimea în muncă. Lista acestor societăți comerciale a fost publicată recent de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin!
ORAVIȚA – Chiar anul acesta, potrivit asigurărilor primite la fața locului de către conducerea Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin!
MOLDOVA NOUĂ – Este isprava unui tânăr de 24 de ani din Moldova Nouă, care a fost reținut pentru violență în familie, după ce și-a agresat mătușa de 63 de ani în propria-i casă, aceasta fiind preluată de un echipaj SMURD!
TURNU RUIENI – Trupa antrenată de Sorin Costachi și-a luat revanșa în fața „minerilor” din Sasca Montană, cu exact scorul cu care pierduse la mijlocul săptămânii în fața aceluiași adversar în Cupa României!
REȘIȚA – Reșițencele au pierdut, scor 1-4, în deplasarea de la Alba Iulia, în fața formației ACS Student Sport, într-un joc disputat duminică, 28 septembrie, în etapa a III-a a Seriei I din Liga 3 de fotbal feminin!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 36 de milioane urmează să fie obținute, din bani europeni, pentru DJ 684. Adică pentru „spălarea“ unuia dintre drumurile rușinii Banatului de Munte, unde la ei era drum, iar la noi pădure. Iar marți, 30 septembrie, documentația urmează să fie încărcată pentru obținerea finanțării!
