CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt necesare, împreună cu alte echipamente, antrenamentelor specifice pompierilor militari!
CARANSEBEȘ – Imaginile ne-au fost transmise în această seară de un cititor! Accidentul s-a produs în apropriere de intersecția cu drumul care duce spre Aeroportul Caransebeș!
REȘIȚA – CSM Reșița traversează o perioadă complicată, iar înfrângerea, 0-2, în fața celor de la FC Bihor a accentuat problemele formației din Valea Domanului. După al patrulea eșec suferit în acest sezon, Dorinel Munteanu s-a declarat dezamăgit de evoluția elevilor săi și a recunoscut că obiectivele stabilite inițial au devenit, pentru moment, greu de atins!
MONIOM – Un grav accident de circulație s-a produs la miezul nopții de miercuri spre joi, pe DN 58, în zona cartierului reșițean Moniom!
CARAȘ-SEVERIN – Două focare au fost identificate în apropierea DN 67D, unde zilele trecute temperaturile ridicate au dus la fărâmițarea…
CARAȘ-SEVERIN – Tronsonul de drum problematic Teregova-Crușovăț a fost din nou adus în discuție la nivelul județului, existând speranțe pentru lucrări de intervenție chiar de luna aceasta!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 40 de milioane de ambalaje colectate în Caraș-Severin în primele opt luni ale anului!
REȘIȚA – Agresorul, în vârstă de 48 de ani, l-a lovit în cap cu un pumnal tip box și i-a furat telefonul mobil. A fost prins și reținut pentru tâlhărie calificată. Totul s-a întâmplat marți, 20 octombrie, în jurul orei 13.40, când o femeie a sunat la 112 reclamând faptul că adolescentul de 12 ani ar fi fost agresat și deposedat de telefonul mobil!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre ele, 160 au fost efectiv pentru cei pe două roți. Celelalte au fost aplicate conducătorilor auto, inclusiv în raport cu cei pe două roți…
LUPAC – Primăria sondează interesul locuitorilor pentru o linie de autobuz între localitățile comunei și Reșița!
MĂURENI – Primarul Brian Fillimon a bătut palma cu Sorin Maxim, șeful ADR Vest, iar în comuna Măureni vor veni 4 milioane de euro pentru cele două investiții!
CARAȘ-SEVERIN – Peste o cincime din populația rurală a județului trăiește în comunele cu sub 1.500 de locuitori, aflate în centrul noilor măsuri de reformă administrativă!
REȘIȚA – O lucrare industrială de mare complexitate, realizată la UCMH Reșița, se apropie de final. Întregul mecanism al unui grup generator de energie de la Hidrocentrala Porțile de Fier I a fost recondiționat în fabrica reșițeană, iar una dintre componentele sale esențiale, butucul de 86 de tone, urmează să fie transportată luni la hidrocentrală pentru montaj!
CARANSEBEȘ – Tranzacția a fost pusă în scenă la Caransebeș, contra unei sume de 60.000 de euro. Unul dintre cei vizați de anchetă cultiva canabis în curtea casei!
REȘIȚA – Un grav accident rutier, produs în municipiul Reșița, lângă Hotel Rogge, a fost raportat în urmă cu puțin timp la 112. La fața locului se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și 7 pompieri militari. Potrivit primelor informații, victima este încarcerată, dar conștientă. Revenim cu informații pe măsură ce acestea ne parvin!
PĂLTINIȘ – Mai mulți localnici ne-au sesizat, panicați, că aseară, pe una din străzile comunei, cea pe care se află Căminul cultural, s-au auzit sirenele de poliție și avertismente de folosire a armelor de către polițiști!
REȘIȚA – În urmă cu ceva timp, CAON.ro a publicat un amplu interviu care a stârnit mult interesul opiniei publice din Banat și nu numai. Materialul menționat s-a intitulat atunci: „V” de la Veritas – Cartea Secretă, Istoria Banatului și Spionajul Austro-Ungar și a oferit o pagină mai puțin cunoscută a istoriei românilor din Banat și Transilvania, la începutul secolului XX: supravegherea mișcării naționale românești de către autoritățile maghiare din cadrul Austro-Ungariei!
REȘIȚA – Băiatul era acoperit cu pământ până la nivelul brâului, iar situație era critică la sosirea salvatorilor!
