CARAȘ-SEVERIN – Condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei fete, cazul lui Iancu Măran privind reexaminarea sentinței, cerere făcută…
VEST – Timișoara a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Campionatele Naționale Studențești de Șah, competiție care a reunit la start unii dintre cei mai buni jucători studenți din țară. Printre participanți s-a remarcat și candidatul de maestru al Federației Internaționale de Șah, Daniel Pădurean, legitimat la CS Muncitoresc Reșița, care a reprezentat Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara!
REȘIȚA – Omul legii intervenise în urma unui apel la 112, pentru a aplana un conflict, dar a ajuns el însuși victima agresiunii. Unul dintre cei doi agresori a fost deja reținut!
VĂLIUG – Un incident mai puțin obișnuit a produs un moment de bucurie unei femei care nici nu realizase că și-a pierdut telefonul, aruncat la gunoi în urma curățeniei stradale!
REȘIȚA – Campania umanitară „Muzică pentru Viață”, derulată de Radio România Reșița, a ajuns, după cinci zile, la o sumă…
BUCHIN – Accidentul s-a produs în această dimineață, pe DN 6, în apropiere de drumul spre Poiana Buchin!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este doar o parte din „recolta“ ridicată de anchetatorii cărășeni, în urma perchezițiilor incluzând fabrica clandestină de țigarete pe care au descoperit-o la Timișoara!
REȘIȚA – Un apel la 112, dat marți, 3 martie, reclama polițiștilor din municipiul Reșița faptul că o femeie a fost agresată fizic și i-ar fi fost furată poșeta!
REȘIȚA – Sprinterul reșițean Cristian Roiban a cucerit în weekend, la București, medalia de aur în proba de 60 de metri, în cadrul competiției naționale de sprint desfășurate în sală (indoor). Atletul a oprit cronometrul la 6,77 secunde, obținând astfel primul său titlu de campion național la seniori!
REȘIȚA – Parcul Tricolorului se află în plin proces de modernizare, lucrările fiind desfășurate zilnic, în funcție de condițiile meteo. Azi, încă de la primele ore ale dimineții, muncitorii au intervenit în zona în care urmează să fie amplasate băncile de stat, dar și ghivecele destinate plantelor decorative!
REȘIȚA – Ar fi a patra încercare de a găsi un executant pentru „Furnizarea, montajul și instalarea unui sistem de digitalizare a parcărilor (smart-parking)“!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a transmis un mesaj ferm după ședința coaliției de guvernare, subliniind că reprezentanții PSD au participat la discuții cu convingerea că „lucrurile nu mai pot funcționa ca până acum“!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a IV-a reluat pregătirea pe terenul din Balta Sărată cu figuri noi, pe care Caon le-a anunțat încă din luna decembrie a anului trecut!
REȘIȚA – Aplicând formula standard, după indicațiile și modelele de simulare publicate pe site-ul Primăriei Reșița!
REȘIȚA – Anul 2026 a debutat excelent pentru secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița, care a obținut rezultate remarcabile la competiția internațională „Sprint With The Stars”, desfășurată în premieră în România. Ioana Popa a urcat pe podium, clasându-se pe locul al treilea în proba de 50 metri bras, în timp ce Alma Pop a avut o evoluție foarte bună, reușind să ajungă în finala probei de 50 metri liber (fete 14 ani), unde a ocupat locul 4!
CARAȘ-SEVERIN – Structurile operative ale IPJ au fost consolidate odată cu încadrarea, în cadrul mai multor structuri ale inspectoratului, a celor 30 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție „Septimiu Mureșan“ Cluj-Napoca și „Vasile Lascăr“ Câmpina!
CARANSEBEȘ – De mai mult timp, pe strada Traian Doda din municipiu se discută despre necesitatea efectuării descărcării arheologice, etapă esențială pentru demararea lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare!
PETROȘNIȚA – Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit în ultimele zile pe DN6, pe raza localității Petroșnița, într-o parcare, în urma unui apel care semnala o situație de urgență la un autotren!
REȘIȚA – Etapa a 2-a din Top Blitz 2026 la șah a fost câștigată duminică, 18 ianuarie, de tânărul Alexandru Korcsek (21 de ani), Candidat de Maestru. Pe locul al doilea s-a clasat Mihai Bolintiș, iar pe locul al treilea juniorul Ionel Văduva!
