CARAȘ-SEVERIN – La întâlnirea dintre reprezentanții sindicatelor şi parlamentarii din Caraș-Severin, au fost dezbătute propunerile privind revenirea la principiul salariului…
REȘIȚA – Ediția din acest an a Memorialului „Iosif Măzăran”, organizată pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” Reșița, a adus din nou împreună tinerii atleți din județele învecinate, într-o competiție plină de energie și pasiune pentru sport!
REȘIȚA – Reșița face pași importanți spre unul dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale din regiunea de Vest. „Campusul Dual Integrat Banatul Montan – Reșița“ prinde formă, zi de zi, sub ochii echipelor care coordonează lucrările!
REŞIŢA – Municipiul se mișcă în direcția potrivită, iar evenimentele care adună comunitatea, fie ele mari sau mici, merită păstrate în amintire. ”Comunitate în Mișcare” a fost un astfel de moment, când peste 850 de participanți și 100 de voluntari au demonstrat că orașul este pregătit pentru un viitor mai sănătos și mai activ!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut, scor 1-2, pe terenul Stelei, deși a condus cu 1-0. După meci, antrenorul Flavius…
CARAȘ-SEVERIN – Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a atras atenţia asupra problemelor majore din implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), subliniind că proiectele fără contracte semnate până în prezent ar trebui eliminate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit deputatului liberal Marcel Vela, vine o veste bună pentru prosumatori: atât familiile, cât și comunitățile și instituțiile care produc energie verde vor putea compensa mai multe locuințe, școli, policlinici, iluminat public etc.
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11.00, în deplasare, formația CS Afumați, în etapa a X-a a Ligii 2!
CARANSEBEȘ – Christian-Arrydan Tamaș a avut o evoluție remarcabilă (+180 puncte ELO), încheind competiția cu 8 puncte din 11 partide, la egalitate pe locurile 1–8, după criteriile de departajare!
REȘIȚA – Proiectul ”Promenadă și pasarele în Reșița” prinde tot mai mult contur cu forajele intense din zonele unde vor fi construite pasarelele, cel mai evident fiind în parcul Intim!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11, în deplasare, cu FC Bacău, în etapa a VI-a a Ligii 2! Echipa din Reșița se pregătește pentru un nou meci dificil, iar antrenorul Flavius Stoican a subliniat importanța atitudinii, a disciplinei tactice și a responsabilității fiecărui jucător, mai ales după experiențele din ultimele partide!
CARANSEBEȘ – Toate drumurile duc la Caransebeș, în Parcul Teiuș, în acest weekend, pe 13 și 14 septembrie. Gugulan MTB & RUN a ajuns la ediția cu numărul 6!
CARAȘ-SEVERIN – Peste un milion de vizualizări pe lună, un parteneriat puternic cu Google ce permite colaborări cu firme din diverse ţări, performanţă, echilibru, aprecieri, critici, ambiţie. Toate acestea şi multe altele înseamnă CARAŞ ONLINE: primul site de ştiri al judeţului Caraş-Severin!
ZORLENȚU MARE – Incidentul s-a produs în această seară, când o femeie și-a pierdut viața după ce a fost mușcată de mai multe ori de un câine din rasa American Bully, care ar fi aparținut nepotului acesteia!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și așa, am fost penultimii din țară cu 153 de născuți-vii, în urma celor 157 din Brăila și 118 din Tulcea!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 230 de milioane de euro au fost investite în ultimul deceniu în sistemul educațional din Regiunea Vest, prin programele gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). În total, 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate în județele Caraș-Severin, Arad, Hunedoara și Timiș, iar peste 33.000 de copii beneficiază astăzi de condiții moderne de învățare!
ORAVIȚA – Potrivit edilului, Oravița este pregătită să devină stațiune balneară!
REȘIȚA – Proiectul celor 5 km ai legăturii rutiere dintre DN58 și Valea Țerovei, destinată cu precădere traficului foarte greu, pregătit de finanțare!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană și-a amânat regândirea schemelor de personal în așteptarea reformei lui Bolojan. La acest capitol, însă, și ideea premierului a primit o suspendare…





