REȘIȚA – Deși autoturismul, valorând undeva la 34.000 de euro, figura ca furat, polițiștii cărășeni presupun că acesta ar fi…
VALEA MINIŞ – Adrian-Sergiu Stoicu, primarul comunei Bozovici, dorește să contribuie la dezvoltarea turismului în zonă şi prin pasarela suspendată ce va oferi o priveliște unică asupra Cascadei Bigăr!
CARAȘ-SEVERIN – În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Marius Isac, deputatul social-democrat de Caraș-Severin, spune că doar așa se pot găsi soluții pentru problemele de mediu, aflate într-o continuă dinamică!
MOLDOVA NOUĂ – Îl descriem astfel pe sergentul major Beniamin Boboescu, cel care, la ieșirea din serviciu, a observat o sumă de bani în fața unei instituții din Moldova Nouă. A încercat să identifice persoana care a pierdut cei 1.500 de lei, cerând informații angajaților instituției. Fără succes însă, Beniamin lăsându-și datele de contact!
ORAVIŢA – Luni, 12 iunie, polițiști de la Poliția Orașului Oravița, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă…
REȘIȚA – După ploile căzute recent, Ioan Popa se simte copleșit și se întreabă ce putea face mai bine. A scris asta într-o postare din noaptea de luni spre marți, după viitura care a afectat mai multe străzi din oraș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Autorul, un tânăr de 28 de ani, a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior, oamenii legii găsindu-l și sub posibile influențe, și cu ceva substanțe ce păreau a fi psihoactive!
REȘIȚA – Apreciind măsurile anunțate de președintele Senatului, primarul Reșiței consideră că ele reprezintă ceea ce majoritatea cetățenilor își doresc de la liderii politici!
CARAȘ-SEVERIN – Un moment de speranță și un pas înainte pentru județ! Asta a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, odată cu anunțul de finalizare a unui proiect de anvergură care promite să revoluționeze infrastructura de apă și canal din județ. AquaCaraș primește utilaje moderne pentru servicii la standarde europene!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de aproximativ 100.000 de euro, lacul Dănila de lângă Ocna de Fier este în plin proces de amenajare ca obiectiv turistic, primii turişti fiind aşteptaţi începând cu vara lui 2024, susţine primarul Petre Panescu!
REȘIȚA – Ziarul „Timpul”, actual Jurnal de Caraș-Severin, este în format scanat pe digiteca Arcanum. Este vorba despre una dintre cele mai dinamice platforme europene, cu sediul în Ungaria, care oferă acces online la peste două milioane de pagini ale unor publicații românești. Printre ele, publicațiile din județ: „Flamura”, în perioada 1968-1989, și „Timpul” anilor 1990-2007!
REȘIȚA – Memorialul „Valentin Boșca” a avut loc sâmbătă, 16 decembrie, la Park Arena, unde mai multe echipe formate din foști și actuali fotbaliști au jucat în memoria fostului mare portar al Reșiței!
CARAȘ-SEVERIN – Colindătorii ucraineni, tineri sau seniori, din Caransebeș, Cornuțel (comuna Păltiniș), Sălbăgelul Nou (comuna Sacu), comuna Copăcele și satul aparținător Zorile, Lugoj (județul Timiș), dar și reprezentanți ai minorității germane din județ, au răspuns invitației Filialei Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România și au participat sâmbătă, 16 decembrie 2023, la tradiționalul “Festival al colindelor ucrainene”!
REȘIȚA – Memorialul „Radu Bote” la handbal, ediția I, a reunit la Sala Polivalentă patru echipe din Banat, două de la CSM Reșița și câte una de la SCM Politehnica Timișoara și CSȘ Lugoj!
REȘIȚA – Tania Adam, Brian Techerean, Andrada Dință și Carlos Rădulescu sunt luptătorii premiați de către Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin pentru rezultatele foarte bune obținute în 2023!
CARANSEBEȘ – Este vorba de caravana celor de la E.ON, care i-a vizitat vineri pe copiii și tinerii de la Fundația Kinderhilfe. Profesorii Mietta și Cosmin Petruța-Iovanovici se ocupă aici de educația a 18 copii, cei mai mulți din cartierul Balta Sărată, iar vineri, 15 decembrie, aceștia au avut parte de surprizele pregătite pentru ei de cei de la E.ON!
CARANSEBEȘ – În prezența premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la Caransebeș s-a semnat vineri contractul pentru lotul 1 Caransebeș-Lugoj, în valoare de 1,34 miliarde de lei fără TVA, finanțare PNRR. Este ultimul din cele patru contracte pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, contractul de vineri fiind semnat de Ion Simu-Alexandru, directorul general CFR, și de Gabriel Stanciu, din partea Asocierii Railworks (Alstom Transport și Arcada Company)!
REŞIŢA – Lansată în septembrie, în cadrul vernisajulului expoziţiei permanente „Spaţiile Oravitzan“ de la Bastionul Theresia din Timişoara, cartea – catalog „ORAVITZAN – Lumina care te zideşte“ semnată de Dorina Sgaverdia a fost prezentată publicului reşiţean în cadrul unui eveniment de excepţie găzduit de Muzeul Banatului Montan din Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – Maria Grapini subliniază că politica fiscală trebuie să ţină cont de impactul pe termen lung asupra bugetului, oamenilor şi întreprinzătorilor!


