Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, pe Drumul Județean 582, între localitățile Secu și Cuptoare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un microbuz destinat transportului de elevi și un autoturism. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens, provocând coliziunea!

REŞIŢA – Până la mijlocul lunii decembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului, organizează a şaptea ediţie a proiectului caritabil „Ghetuțele lui Moș Nicolae“. Iar pentru al treilea an la rând, cei de la ATOR Banatul de Munte vor organiza în cadrul campaniei, în data de 8 decembrie, un spectacol caritabil de colinde, intitulat „Binele în dar“!

CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 17, în deplasare, cu CSO Retezatul Hațeg, în etapa a V-a a play-out-ului Seriei a VII-a! Echipa lui Enășescu a pierdut etapa trecută, surprinzător, 1-2 cu Aurul Brad, dar își dorește să recupereze punctele pierdute în jocul de la sfârșitul acestei săptămâni!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – E mesajul dat de managerul proiectului de reabilitare a vilei și înființare a unui centru de zi pentru vârstnici din Parcul Teiuș, Florin Bogdea, în plenul legislativului local. Asta după ce consilierii au avut în mapă un proiect prin care se suplimenta valoarea indicatorilor tehnico-economici, cu aplicarea coeficienților de ajustare a prețurilor!

REȘIȚA – Legătura dintre Centru și Govândari este deja în lucru, iar planurile municipalității pentru perioada următoare sunt multe și îndrăznețe. Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, vorbea cândva despre această legătură, dar și despre drumuri cu patru benzi, inclusiv despre lărgirea străzii Căminelor. Iar vorbele încep să prindă contur și ar putea să devină fapte cu toate, până la sfârșitul anului viitor!