CARAŞ-SEVERIN – Biroul Politic Județean al Filialei PNL Caraș-Severin, întrunit astăzi în ședință statutară, a stabilit cu unanimitate de voturi,…
REȘIȚA – Dacă tot se va deschide în curând noul drum din Mociur, vor putea începe și lucrările mult așteptate!
REȘIȚA – Atunci când e caniculă, muncitorii indieni care pun umărul la tramvaiul reșițean sigur se simt ca acasă. Doar din punct de vedere climatic, căci până acasă e cale lungă. Așa cum mai e mult de lucru până când tramvaiele turcești vor circula pe linia pusă de o firmă austriacă cu muncitori indieni și români. Lucrările însă progresează de la o zi la alta!
REȘIȚA – După ce au văzut imaginile care au revoltat spațiul public, cu altercația dintre două adolescente, în care una…
CARAȘ-SEVERIN – Acesta poate fi transportat într-o rulotă remorcă și facilitează triajul și primul ajutor în caz de accident cu victime multiple. Structura a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Echilibristica va fi, altfel spus, cuvântul de ordine al exercițiului bugetar 2025, pentru Primăria Reșița!
RUSOVA NOUĂ – Un scurtcircuit le-a distrus bucătăria și bunurile din încăpere, existând riscul extinderii la restul gospodăriei!
CARANSEBEȘ – Liderul Ligii a V-a își măsoară forțele cu o echipă solidă a Ligii a IV-a, Voința Șoșdea, antrenată de fostul jucător al Reșiței, Flavius Costescu. Partida se va juca sâmbătă, 22 februarie, de la ora 15.30 pe terenul din Balta Sărată!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin pune la bătaie, pentru proiectare și execuție, 9,77 milioane de lei, fără TVA!
CARANSEBEŞ – Iar din pariul cu mine au câştigat doamnele care ne calcă pragul! Asta ne-a spus Geta Stan, şefa Salonului Diva B & G din Caransebeş, acum, la aniversarea a 9 ani de activitate!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta este raportul dintre cea mai mare pensie din județ și pensia medie a foștilor agricultori! Cea mai mare pensie din județ este a unuia dintre cei 99 de foști magistrați, care a încasat 27.569 lei, potrivit directorului executiv al Casei Județene de Pensii, Dorin Brăilă!
CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut, în medie, salvatorii cărășeni au răspuns la solicitări cu 48 de secunde mai târziu decât în 2022, durata intervențiilor crescând cu 11 minute și 22 de secunde!
BĂILE HERCULANE – Arhitecţii Asociaţiei Locus au anunţat recent că proiectul de salvare şi conservare a Băilor Neptun se află într-o nouă etapă. Dacă anul acesta nu se intervine, riscul prăbuşirii anumitor sectoare este iminent, mai spun aceştia!
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului a plecat în cantonamentul din Turcia, unde va juca patru meciuri amicale! Primul va fi vineri, 9 februarie, cu Ceahlăul Piatra Neamț, iar în ziua următoare va întâlni KS Wieczysta Krakow (Polonia). Pe final de cantonament, mai exact în 15 și 16 februarie, rossonerii vor juca cu SGV Freiberg (Germania) și Kisvarda Master Good (Ungaria)!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARAȘ-SEVERIN – Sunt precizările prefectului Ioan Dragomir referitoare la declarațiile primarului Reșiței, Ioan Popa!
REȘIȚA – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, acesta va fi inaugurat oficial în 15 iunie 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Tentativa de amendament a lui Crina, care a eșuat în ședința ordinară din ianuarie, dar care va trece în ședința din 8 februarie, îi nemulțumește nu doar pe Dunca și Popa, ci și pe mulți alți primari din județ!


