REȘIȚA – Proiectul aflat în execuție va cuprinde și ecrane cu led-uri față-verso, care vor fi amplasate în 12 stații.…
BĂILE HERCULANE – Tânăra de 18 ani s-a accidentat în timpul concursului ce are loc în aceste zile în stațiune, fiind nevoie de intervenția salvamontiștilor conduși de experimentatul Bruno Adamcsek!
CARAŞ-SEVERIN – Cu o investiţie de peste 1 milion de lei, Podul Scărişoara a fost reabilitat, recepţia la terminarea lucrărilor fiind făcută zilele trecute. În ultimii ani, Podul Scărişoara, amplasat pe un drum forestier din cadrul Ocolului Silvic Rusca Montană, a fost grav afectat în urma repetatelor creşteri ale pârâului Pleşu!
REȘIȚA – Anul acesta se împlinesc 170 de ani de la începerea lucrărilor la Tunelul Franz Josef. Acesta făcea legătura între mina de cărbune din Doman și uzina din Reșița!
REŞIŢA – Unul dintre liceele de top din judeţ, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“, a fost reabilitat cu fonduri europene. Investiţia se…
REȘIȚA – Cu un lot de doar 9 jucători pentru deplasarea din județul Constanța, handbaliștii reșițeni au reușit să se impună marți, 21 martie, cu scorul de 33-30 pe terenul celor de la CS Medgidia. Duminică, rosso-nerii au pierdut în deplasarea de la CSM Făgăraș, 30-29 pentru gazde!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Gravitatea incendiilor din arealul reședinței județului l-a făcut pe șeful județului să dorească să intervină personal!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
REȘIȚA – CSM Reșița profită de pauza cauzată de meciurile echipei naționale și va juca un amical cu UTA Arad! Partida se va desfășura vineri, 6 septembrie, de la ora 17, pe stadionul din Valea Domanului!
CARAŞ-SEVERIN – În municipiul Reşiţa, oraşele Anina, Bocşa, Moldova Nouă şi jumătate dintre comunele judeţului!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului social-democrat, ideea majorării TVA este doar o propunere a Comisiei Europene, în niciun caz o impunere!
CARANSEBEȘ – Victima, o tânără de 29 de ani, din Prisaca, s-a dus de bună voie la fostul concubin, un bărbat de 43 de ani din Caransebeș, care din gelozie a bătut-o bine și nu i-ar mai fi dat drumul să plece! A fost nevoie ca femeia să sară pe geam pentru a scăpa!
ROMÂNIA. Da, mulţi se vor grăbi să spună că motivele principale pentru care România și românii rămân doar cu speranța, sunt politicienii sau clasa politică (în funcție de vorbitor), corupția (doar cea din rândul politicienilor), Europa în general (oricum, cei care invocă asta “amestecă” instituțiile europene dar și rolul acestora – Parlament, Consilii, Comisia etc.), americanii, NATO, Putin (nu rușii) și, eventual … marțienii!
REȘIȚA – Nu prin eficiența cu care-și fac treaba, ci prin tărăgănarea lucrărilor pe care nu le pot duce. Ioan Popa enumeră aici blocul din Mociur, centrul multifuncțional din Luncă, Blocul Fetelor, blocul 20 de pe Bd. Republicii sau unitățile de învățământ aflate în reabilitare!
CARAŞ-SEVERIN – Vor funcţiona în judeţ 128 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, dar și 274 de unităţi de învăţământ arondate şi 9 unităţi conexe pentru activităţi extracurriculare, potrivit informării prezentate de către conducerea Inspectoralului Şcolar!
REȘIȚA – CSM Reșița a început slab sezonul Ligii 2, dar, cu toate acestea, reușește să dea un jucător la lotul național de tineret! Fundașul Sergiu Rimovecz, născut în 2003, a fost convocat la echipa națională a României U20!
REȘIȚA – … dar, deși e între primele din țară, pe viitor vrea să ridice piciorul de pe accelerație. Asta ca să nu derapeze din cauza cofinanțărilor pe care le va avea de plătit. Afirmația îi aparține primarului Ioan Popa, conform căruia orașul trebuie să genereze și venituri cu care să poată acoperi eventuale necesități financiare!
CARAŞ-SEVERIN – Silvicultorii cărăşeni continuă acţiunile de repopulare cu puieţi a râurilor din Banatul de Munte. Zilele trecute, angajaţii Ocolului Silvic Rusca Montană din cadrul Direcţiei Silvice Caraş-Severin au efectuat procedurile specifice de repopulare a râului Pleșu cu 5500 bucăți de păstrăv indigen!
REȘIȚA – La conferința de presă de după meciul cu Progresul Spartac (0-0), întrebat dacă mai are nevoie de jucători, antrenorul Reșiței a precizat faptul că formația din Valea Domanului este în discuții cu un atacant și cu un mijlocaș central!
