CARAŞ-SEVERIN – Turiştii care ajung în Banatul de Munte sunt invitaţi să viziteze un loc cu totul special, muzeul din…
CARAȘ-SEVERIN – A remarcat cu tristețe șeful județului, acum, la o lună și jumătate de la alegeri, trăgând concluzia că „după cele 90 de minute de joc, PSD a dat gol, primind pasă de la un penelist“!
REȘIȚA – S-au deschis înscrierile la concursul de ciclism montan „Reșița Mountain Bike Race”, organizat de Bike Attack! Competiția se va desfășura pe 29 septembrie, pe potecile din jurul Reșiței, pe o distanță de 4,5 km!
CARAȘ-SEVERIN – Ziua Protecției Civile în România este marcată, în județul nostru, prin trei zile de manifestări deosebite. Salvatorii vor deschide porțile inspectoratului pentru vizitatori, dar vor fi și în mijlocul cetățenilor, prilej cu care vor fi derulate un ceremonial militar, exerciții demonstrative și diferite prezentări!
REȘIȚA – Evenimentul organizat de Asociația Prietenii Munților și Centrul UBB are loc în 2-4 martie!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 25 februarie, scor 1-1, în amicalul cu Viitorul Șimian, iar antrenorul Călin Cheregi a specificat ceea ce i-a plăcut și ceea ce nu i-a plăcut la echipa lui! Golul Reșiței a fost înscris de Aboubacar, iar pentru rosso-neri urmează ultimele două amicale înainte de reluarea campionatului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Așa cum a promis Dunca, s-au finalizat lucrările de asfaltare în întregime a DJ Reșița-Târnova, un drum important, uitat de autorități în ultimii 34 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean apreciază demersurile Grupului Parlamentar PNL vizavi de combaterea traficului și consumului de droguri!
REȘIȚA – Cele două echipe de fotbal american vor reprezenta Banatul în noua ediție a Campionatului Național, care va începe în toamnă!
CARAȘ-SEVERIN – Tânărul fotbalist Denis Macovei, fiul antrenorului Ciprian Macovei de la CSO Oravița, a fost selecționat de către Federația Română de Fotbal pentru a participa la o tabără de vară în vederea alcătuirii lotului României U15!
REȘIȚA – Tânărul Denis Popescu, care acum evoluează pentru Olimpia București, a cucerit medalia de bronz în finala probei de 100 metri spate, din cadrul Jocurilor Mondiale Universitare de vară de la Chengdu!
FOROTIC – Administrația județeană a organizat o întâlnire de lucru la podul care face legătura între satul Surducu Mare, din comuna Forotic, cu comuna Doclin!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan vorbește despre sume care se ridică la peste un miliard de euro, ce vor fi investite în peste 5.600 de școli, inclusiv din județul nostru!
CARAŞ-SEVERIN – Numai în ultimele zile, colaborarea dintre cele două entităţi şi încrederea reciprocă a echipajelor au dus la salvarea de vieţi în zone dificile şi greu accesibile din vestul țării!
CARANSEBEȘ – Ajunsă la a zecea ediție, competiția de old-boys se va desfășura, sâmbătă, 5 august, începând cu ora 10, pe stadionul din Parcul Teiuș, organizatorul Dan Avram anunțând nume mari în iarba caransebeșeană!
REŞIŢA – Cea mai importantă etapă de pe şantierul de la Şcoala Pittner, şi anume consolidarea pereţilor, se apropie de final. Urmează montarea planşeelor şi apoi se va trece la finisaje!
MARGA – Așa poate fi descris, în câteva cuvinte, proiectul depus de primărie pe Programul „Anghel Saligny”. Concret, pe drumul comunal vechi, în lungime de 5,5 km, se vrea turnarea unui strat de asfalt nou peste stratul actual!
SACU – Parcul din centru este aproape gata și trotuarele vor fi făcute ca noi de Primăria Sacu!
REȘIȚA – După o absență de doi ani de pe a doua „scenă” a fotbalului românesc, CSM Reșița revine în Liga 2 și va întâlni sâmbătă, 5 august, de la ora 11, AFC Unirea Slobozia, pe stadionul din Valea Domanului! Antrenorul Călin Cheregi are mare încredere în echipa sa și vrea să ofere suporterilor victoria la revenirea formației reșițene în Liga 2!
