REȘIȚA – Încă o medalie obținută de atleții reșițeni pentru palmaresul CSȘ Reșița! De această dată a fost câștigată de…
OȚELU ROȘU – Clubul Sportiv Oțelu Roșu a reușit să cucerească 6 medalii la Cupa ”Transilvania” la judo, iar antrenorul Sorin Păun a ținut să scoată în evidență faptul că sportivii săi au rezultate de excepție și la școală!
REŞIŢA – Mai precis, vor avea de acum interzis să mai circule pe anumite tronsoane rutiere și orare din Reșița. Vineri, 13 iunie, e data la care a fost adoptată HCL 292/2025 privind aprobarea unor măsuri referitoare la circulația vehiculelor pe unele segmente de drum public din Municipiu!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba de cele de pe tronsonul Valeapai-Duleu- limită de județ Timiș. Este un proiect finanțat prin Ministerul Dezvoltării – PNDL II și executat de către Consiliul Județean Caraș-Severin. Lungimea drumului modernizat este de 11 km, valoarea lucrărilor fiind de aproape 17.000.000 de lei!
REȘIȚA – CSM Reșița a mai legitimat un fotbalist, este vorba despre Luca-Rocco Napoleone, un mijlocaș central în vârstă de…
REȘIȚA – Această imagine a fost surprinsă pe 23 ianuarie, arătând ridicarea de către Poliția Locală a uneia dintre cele 652 de mașini identificate ca abandonate sau fără proprietar. 15 dispoziții de ridicare au fost emise, iar în aceste zile au început ridicările efective!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MUNTELE MIC – Cei patru cetățeni slovaci au fost opriți de jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, după ce au pătruns cu autovehicule echipate pentru Off-Road într-o zonă forestieră și în Situl Natura 2000!
CARAȘ-SEVERIN – Nu pentru că autoritățile ar fi curioase să afle cine și ce mai taie din ele, ci din cauza potențialelor incendii de pădure, capitol la care Caraș-Severinul e fruntaș!
CARAȘ-SEVERIN – Cupa României, faza județeană organizată de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, a fost câștigată de FC Nera Bogodinț, care a trecut cu scorul de 5-0 de ACS Minerul Dognecea!
CARAȘ-SEVERIN – A pățit-o un bărbat de 51 de ani, care a dat vineri dimineața foc câmpului unde terminase de recoltat, în apropiere de Bucoșnița! Ghinionul lui că pe acolo patrula un echipaj de poliție de la Biroul Drumuri Naționale și Europene, care a văzut tot ce s-a întâmplat!
CARAȘ-SEVERIN – Lista celor care se confirmă, însă, începe cu accidentele și conflictele, care sunt cele mai sesizate, redirecționate spre Poliția județului!
EZERIŞ – Asta ne-a declarat primarul comunei, Ioan Rusu, explicând proiectele făcute cu ajutorul fondurilor europene!
CARAȘ-SEVERIN – Ele pot fi împrospătate vizionând expoziția foto-documentară „Ada Kaleh, Ada Kaleh…“, găzduită de Muzeul Banatului Montan din Reșița! Evocând o istorie definitiv pierdută, vernisajul expoziției avut loc zilele trecute, în cadrul unui eveniment care, sincretic, a făcut apel la aproape toate simțurile!
REȘIȚA – Pavel Haiduc, unul dintre cei mai longevivi bănățeni, a avut parte de o mică bucurie pusă la cale de șeful urbei! Nelu Popa, primarul Reșiței, a trecut pragul centrului unde acesta este îngrijit, pentru a-i spune „La mulți ani!“, la 102 ani!
REȘIȚA – Contractul, primul pe ciclul de finanțare 2021-2027, a fost semnat, joi, de către ADR Vest și Primăria Reșița!
CARANSEBEȘ – După ce a încasat nenumărate bobârnace din cauza celor două societăți, chiar și în recent încheiata campanie electorală, Primăria Caransebeș are o veste bună pentru locuitorii din Valea Cenchii!
REȘIȚA – The Latin American Mission – Christopher Team aduce la Reșița un eveniment care a încântat deja zeci de mii de fani ai mașinilor: Monster Truck Motor Show. Acest spectacol impresionant va avea loc timp de trei zile, pe 12, 13 și 14 iulie, începând cu ora 20, pe strada Valea Domanului, Stadionul Mircea Chivu!
VĂLIUG – Primarul comunei, Sorin Blaga, ne-a dezvăluit că administrația locală are în derulare două proiecte majore de infrastructură!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat cu 3-1 amicalul cu Nera Bozovici, una din fruntașele Ligii a IV-a Caraș-Severin, într-un joc în care Flavius Stoican a vrut să urmărească mai mulți fotbaliști tineri și alți câțiva în probe!
