REȘIȚA – Municipalitatea reșițeană a reluat, ieri, licitația pentru achiziționarea a 8 microbuze electrice, după anularea precedentei!
CARAȘ-SEVERIN – Începută la DSP cu managerii de spital, dezbaterea informativ-educativă va continua sub o formă sau alta la nivelul unităților din județ!
CARAŞ-SEVERIN – Sunt personalități ale locului, care au marcat acest frumos Banat Montan de-a lungul vieții atât de mult, încât rămân înscrise în Cartea de Aur a acestei părți de țară pentru veșnicie!
CARANSEBEȘ – Într-o partidă care se anunța mai echilibrată decât altele, liderul Ligii a IV-a n-a avut emoții decât la începutul părții secunde. La final a fost 6-1 pentru CSM Caransebeș, însă scorul putea fi și mai mare, dacă ținem cont de penalty-ul ratat de gazde și de cele două bare ale acestora!
REȘIȚA – S-au împlinit duminică, 23 noiembrie, 20 de ani de la reînființarea Asociației Județene de Șah Caraș-Severin! Primul președinte…
CARAȘ-SEVERIN – Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr. 48 Marga a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor lui Ion-Florin Marcu (PNL) și Nicolae Beg (PSD) pentru funcția de primar al comunei Marga și a decis, în consecință, publicarea candidaturilor definitive!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Aplicând formula standard, după indicațiile și modelele de simulare publicate pe site-ul Primăriei Reșița!
REȘIȚA – Anul 2026 a debutat excelent pentru secția de natație a Clubului Sportiv Școlar Reșița, care a obținut rezultate remarcabile la competiția internațională „Sprint With The Stars”, desfășurată în premieră în România. Ioana Popa a urcat pe podium, clasându-se pe locul al treilea în proba de 50 metri bras, în timp ce Alma Pop a avut o evoluție foarte bună, reușind să ajungă în finala probei de 50 metri liber (fete 14 ani), unde a ocupat locul 4!
CARAȘ-SEVERIN – Structurile operative ale IPJ au fost consolidate odată cu încadrarea, în cadrul mai multor structuri ale inspectoratului, a celor 30 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție „Septimiu Mureșan“ Cluj-Napoca și „Vasile Lascăr“ Câmpina!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au încheiat turul așa cum l-au început, cu o victorie categorică, 6-0 la Dognecea, după ce în prima etapă treceau cu același scor de Narcisa Zervești, surpriza plăcută a turului Ligii a IV-a!
CARAȘ-SEVERIN – Clubul Viitorul Caraș-Severin continuă să crească într-un ritm promițător, iar atmosfera din jurul echipei este una pozitivă! Cu numeroase meciuri disputate și alte competiții deja programate, gruparea coordonată de antrenorul Marius Bahan trăiește una dintre cele mai active perioade de până acum!
REŞIŢA – Proiectul Campusului Dual Integrat „Banatul Montan“ din Reșița avansează vizibil de la o zi la alta, transformând zona din apropierea drumului Govândari – Centru Civic într-un viitor nucleu al educației tehnice și profesionale din vestul României!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană intenționează să-și înnoiască solicitarea de preluare a singurei tabere care mai poate fi salvată în Caraș-Severin, în vederea modernizării și dezvoltării cu bani europeni nerambursabili!
CARAŞ-SEVERIN – Schimbarea centralei clasice cu una modernă cu condensare poate reduce factura la gaz cu peste 1.000 de lei pe an!
CARAȘ-SEVERIN – DN 6 a fost scena unei noi acțiuni în sistem „releu“, în cadrul căreia au fost aplicate nu mai puțin de o sută de sancțiuni rutiere!
BĂILE HERCULANE – Arhitecta Oana Chirilă, președinta Asociației Locus, a anunțat că a obținut două dintre cele cinci finanțări pentru care a aplicat în luna septembrie! Cele două inițiative câștigătoare, „Revitalizarea malurilor Cernei ca arteră verde și culturală a Băilor Herculane“ (210.600 lei) și „Baia de Arhitectură, Ediția a VIII-a“ (78.320 lei), sunt proiecte de suflet, spune aceasta, și vor reprezenta un pas important în procesul mai amplu de regenerare urbană a stațiunii!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a susținut o conferință de presă, alături de noul director medical Ana-Maria Popescu, în care a prezentat și evoluția datoriilor rămase de la vechea conducere către diverse instituții sau furnizori!
BOCȘA – Termenul de depunere a ofertelor pentru finalizarea lucrărilor de la Casa Orășenească de Cultură, Cinema și Parcul Str. 1 Decembrie 1918 expiră înainte de Crăciun!
CARAȘ-SEVERIN – Partida din etapa a XIII-a din Liga a IV-a dintre CSC Narcisa Zervești și FC Nera Bogodinț s-a încheiat cu scorul de 0-1, singurul gol al întâlnirii fiind marcat de Ionuț Găman!
