CARAȘ-SEVERIN – O femeie de 69 de ani, pasageră într-o remorcă neînregistrată în circulație, a sfârșit tragic sâmbătă, în urma…
REȘIȚA – Reșițenii s-au impus cu scorul de 40-34 (18-20), într-un amical desfășurat sâmbătă, în Sala Polivalentă din Reșița! În urmă cu o săptămână, handbaliștii pregătiți de Marius Bahan au câștigat Cupa Poli – Tineret, după o finală tot cu SCM Poli Timișoara Tineret (37-30)!
CARANSEBEȘ – Proiectul Primăriei Caransebeș, în valoare de 6,4 milioane de lei, a fost selectat pentru finanțare după ce a trecut de evaluarea celor de la Ministerul Energiei. Urmează semnarea contractului de finanțare și apoi licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor!
REȘIȚA – Un accident rutier produs pe DN 58, Reșița-Soceni, la Kilometrul 8, a fost anunțat la 112. Au fost implicate două autoturisme, iar echipele de salvare ajunse la fața locului au găsit trei victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată, conștientă și cooperantă, a fost extrasă din autovehicul, după cum transmite ISU „Semenic“!
REȘIȚA – Șeful administrativului reșițean caută investitori cu manoperă inteligentă și bine plătită. Și ca să-i atragă, le asigură de…
REȘIȚA – Handbaliștii reșițeni au câștigat duminică, 7 mai, cu scorul de 36-34 (21-18), partida cu CSM Făgăraș, ultima din acest play-off al Diviziei A! CSM Reșița a încheiat sezonul pe un modest loc 5, cu 21 de puncte: în play-off, șapte succese și tot atâtea înfrângeri. În sezonul precedent, rosso-nerii au încheiat pe primul loc, au obținut dreptul de promovare în Liga Națională, dar au continuat tot în Divizia A!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Dar nu le-am numărat încă… Aceasta este concluzia pregătirii deschiderii anului școlar, după o conferință susținută de Poliția, Jandarmeria, structura Antidrog și Situațiile de Urgență cărășene!
ADVERTORIAL. Multicookerul îţi poate uşura viaţa când vine vorba de gătit. Acesta îţi permite să prepari o mulţime de feluri de mâncare fără să murdăreşti prea multe vase, fără să faci dezordine sau să aştepţi prea mult timp. Vestea minunată e că poate fi folosit pentru nenumărate reţete clasice, simple şi hrănitoare.
MOLDOVA NOUĂ – Adrian Torma, viitorul primar al orașului, anunță că momentul preluării mandatului este aproape și că moștenește o situație extrem de complicată legată de serviciile și prețurile practicate de operatorul local de salubritate, SC Ionela SRL!
CRUȘOVĂȚ – Un șofer de TIR a rămas încarcerat în urma unui grav accident rutier produs joi după-amiază între 3 TIR-uri, și un autoturism, pe DN 6, la Crușovăț. La fața locului, salvatorii din Caransebeș și Herculane au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD!
VEST. Astăzi, 5 octombrie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara a primit vizita domnului prof.asoc. Sever Avram, Coordonator General CIO SUERD Jean BART/ Reprezentanța World Center for Excellence of Destinations – CED, c/o Centrul Dunăre-Marea Neagră ”HENRI NEGRESCO” în sprijinul Alianței Naționale OMD!
CARAȘ-SEVERIN – „Să vedeți peste 6 ani cum o să fie!“, spune șeful județului vizavi de ironiile în care și-a îmbrăcat dezvăluirile despre reprezentanți ai Opoziției care blochează județul!
REȘIȚA – Post mortem, placheta cu titlul i-a fost înmânată, azi, Ramonei Viţa de către preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, în cadrul unui emoţionant eveniment găzduit de Sala de şedinţe a Palatului Administrativ din Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă mai toți angajatorii au dorințe antagonice, căutând tineri, dar cu… experiență, realitatea județului arată că ponderea la angajări o dețin persoanele peste 45 de ani!
REȘIȚA – Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin a premiat antrenorii și sportivii cărășeni care au obținut performanțe deosebite la competițiile sportive naționale și internaționale la disciplina atletism!
REȘIȚA – Memorialul „Corneliu Bușu” la șah a avut loc zilele trecute la Centrul UBB din Reșița, la care s-au prezentat la start 96 de concurenți. Memorialul a fost format din trei concursuri: şah clasic seniori, șah clasic juniori și şah fulger!
CARANSEBEȘ – Protagoniști: consilierii locali, șefa Pieței Gugulanilor și primarul Felix Borcean, proiectul edilului nefiind votat de alianța de conjunctură PNL-PRO România-USR!
REȘIȚA – Reșița va pune la bătaie 172.000 de bonduri verzi în valoare de 100 de euro fiecare. Listarea propriu-zisă urmează să aibă loc luna aceasta, orașul țintind să atragă de la investitori 17,2 milioane de euro pe o perioadă de 10 ani. Am reținut asta din interviul pe care primarul Ioan Popa l-a acordat recent Ziarului Financiar pe tema emisiunii de obligaţiuni municipale verzi a Reșiței, prima care va ajunge la Bursa de Valori Bucureşti!
CARAŞ-SEVERIN – Continuă în schimb, cu succes, programul internaţional de naturalizare a maşinilor la mâna a doua!
