CARAȘ-SEVERIN – Până atunci, actualii primari, consilieri locali/județeni și președinți de CJ își exercitată mandatele obținute în septembrie 2020!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a făcut un scurt portret artistului Bata Marianov, cu prilejul decernării titlului de cetățean de onoare personalității culturale!
Reșița, 2 iulie 2025 – Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice Reșița (UCMH) celebrează în data de 3 iulie 2025 un moment deosebit în istoria sa, atingând borna a 254 de ani de existență. Managementul și Consiliul de Administrație al UCMH își exprimă recunoștința față de toți cei care au contribuit, de-a lungul timpului, la succesul și dezvoltarea acestei uzine de tradiție, iar mulțumirile se îndreaptă atât către angajații actuali, cât și către foștii salariați, care au avut un rol esențial în conturarea acestei istorii de succes.
REȘIȚA – Azi, la ora 17.30, are loc deschiderea Filialei Caraș-Severin a Partidului Republican din România. Evenimentul se desfășoară la noul sediu al AUR, situat în Reșița, str. Fântânilor, nr.1 (în parcarea Penny Reșița)!
REȘIȚA – Este vorba despre câștigătoarele finanțării de 1 milion de lei, din cadrul primei ediții a Bugetării Participative!
CARAȘ-SEVERIN – Nouă din zece mașini înmatriculate în județ au o vechime de peste 11 ani, iar patru din zece chiar de peste peste 20!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Ne referim la oameni din zona ACH, de la module și de la o parte din blocurile din apropiere, mulți dintre aceștia sunându-ne joi disperați la redacție!
REŞIȚA – Corturile anticaniculă s-au deschis în municipiu. Spațiile sunt gândite pentru a oferi sprijin persoanelor afectate de temperaturile extreme anunțate în această perioadă! Momentan în oraş exista doar două puncte in care se află aceste corturi: Parcul Tricolorului şi Parcul „Episcop Martin Valeriu Frențiu”(Cărăşana)!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii fac apel la proprietarii și deținătorii de animale, să le protejeze de temperaturile extrem de ridicate, altfel riscă amenzile usturătoare!
ANINA – Asta susţine viceprimarul Aninei, Daniel Danu, vizavi de criticile care se aduc la adresa orașului Anina, spunând totodată că mereu a suferit când a auzit această expresie!
REŞIŢA – În urma propunerii de reabilitare a funicularului din Reșița, inițiată de primarul municipiului, au apărut numeroase critici și îngrijorări, majoritatea legate de siguranța proiectului!
CARAȘ-SEVERIN – Comparația e valabilă pentru proiectele CFR de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare de pe raza județului!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre banii pe care-i are județul la dispoziție pentru finanțările prin „Anghel Saligny“!
CARANSEBEȘ – În perioada 26-28 iulie, la Timișoara, s-a desfășurat UVT Grand Prix Timișoara, etapa a V-a, unde Christian-Arrydan Tamaș a reușit să urce pe podiumul de premiere!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta, urmare a nefinalizării la termen a proiectelor cu finanțare europeană, cât și a etapizării acestora, susține prefectul Ioan Dragomir!
CARAȘ-SEVERIN – Instanța a dispus îndulcirea tratamentului, înlocuind arestul la domiciliu cu controlul judiciar pentru Vali Mitruș, implicat în scandalul migranților ajutați de autorități să ajungă în Spațiul Schengen!
CARANSEBEȘ – Chirurgului de origine indiană, dar cu cetățenie română, i-a fost prelungit interimatul la conducerea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș cu încă 5 luni!
CARAȘ-SEVERIN – … pe spinarea cetățeanului. Asta spune medicul Paul Purea, făcând o analiză despre majoritatea celor de la cârma județului și nu numai!
CARAȘ-SEVERIN – Ne lămurește șeful Serviciului Poliției Rutiere, subcomisarul Stelian Cornea, care ne-a prezentat noul context legislativ!
