CARAȘ-SEVERIN – Campionatul Ligii a IV-a din Caraș-Severin s-a încheiat în mod oficial, iar campionii de la FC Nera Bogodinț…
CARAȘ-SEVERIN – În schimb, exploatarea sistemelor de apă și canalizare din județ se dovedește a fi o activitate lucrativă!
REȘIȚA – Clubul fostei mari internaționale, acum antrenoare la Reșița, s-a înscris în competiția de la Costinești cu două echipe!
OBREJA – Asta a declarat managerul interimar al Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin la conferința de presă dedicată Festivalului Național Concurs ”Achim Nica”!
CARANSEBEȘ – Campioana Ligii a V-a nu s-a împiedicat de Voința Răcășdia, de care a trecut cu 6-0, duminică pe…
CARAȘ-SEVERIN – Activitățile de monitorizare în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița nu se opresc indiferent de vreme, iar frumusețea magică a acestui obiectiv este aceeași, chiar și sub stropii de ploaie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Deconectate de la rețeaua de energie în plină caniculă deși își plătiseră facturile, sutele de familii din zona ACH din cartierul Pipirig au acum curent, după sprijinul primit de la Primăria Caransebeș și alte societăți!
BOCȘA – Fotbalista originară din Bocșa, Laura Rus, a plecat de la campioana Farul Constanța și a semnat cu Politehnica Timișoara! ”Lala” va fi și antrenor secund în cadrul grupei Under 15!
REȘIȚA – Atleții reșițeni au participat recent la Campionate Naționale de 20 km marș pentru seniori și U23, de la Craiova, unde au reușit să cucerească șase medalii! Podiumul, la categoria Seniori, a fost exclusiv alcătuit din sportivi de la Reșița! Narcis Mihăilă a luat locul I, Marius Cocioran a fost pe locul secund, iar pe poziția a III-a s-a clasat Remus Rădoi!
REȘIȚA – Trei amplasamente, fiecare cu o suprafață de 122 mp, sunt oferite spre închiriere pentru următorii cinci ani!
REȘIȚA – Spade și săbii din secolele XIX-XX din colecția privată a artizanului Cosmin Pop, prezentate interactiv publicului pasionat de arme albe istorice!
REȘIȚA – Colegiul a sărbătorit marți și miercuri finalul unei etape importante din viața elevilor clasei a XII-a, în cadrul evenimentului intitulat „Zilele Absolventului“, dedicat Promoției 147 – prima generație care a parcurs 13 ani de învățământ!
BĂILE HERCULANE – Licitația pentru contractul de 50.000 de euro privind consultanța și supervizarea lucrărilor de modernizare a istoricei stații a fost anulată din lipsă de ofertanți!
CARAȘ-SEVERIN – 22 de agenți școliți la Oradea vor ajunge la Sectorul Poliției de Frontieră Socol, iar 10 la cel din Oravița!
MUNTELE MIC – Stațiunea își redeschide porțile pentru turiștii dornici de relaxare și aventură!
CARANSEBEȘ – Fondurile vin prin ADR Vest, iar municipalitatea din Caransebeș a aprobat deja în Consiliul Local documentațiile care trebuie depuse pentru a obține finanțările!
CARAȘ-SEVERIN – Fabrica clandestină funcționa în Italia, iar țigările, care ajungeau și pe piețele noastre, dar și în Italia și Republica Moldova, erau furnizate mai întâi prin depozite, în cazul nostru unul era în Arad!
REȘIȚA – Doar ele ne vor rămâne după refacerea segmentului dintre trecerea la nivel spre strada Fântânilor și noul drum de pe fosta platformă!
CARANSEBEȘ – Atleta Ariana Fiat, legitimată la CSM Caransebeș, a cucerit o medalie de argint și una de bronz la Campionatul Național U13!