REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 13 aprilie, cu scorul de 2-1, partida cu Metaloglobus București și s-a salvat…
CARAȘ-SEVERIN – Focul a afectat mai mult de 350 de ha de teren din tot județul Caraș-Severin, de la Poiana Buchin și zona Centurii Caransebeșului până la Secu și la Domașnea!
CARANSEBEȘ – Aceasta e concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și viceambasadorul Israelului în România, E.S. Rami Teplitskiy, aflat vineri dimineața din nou la Caransebeș, la exact un an de la ultima sa vizită în capitala gugulanilor!
REȘIȚA – Ediția a 2-a a „Students Cup” la fotbal în sală a fost câștigată de echipa „Inginerii”, în timp ce „EFS – Dinamo” și „EFS 2” au ocupat celelalte două locuri ale podiumului!
REȘIȚA – Impresionanta cantitate a fost găsită la miezul nopții de 3 spre 4 noiembrie, când autoturismul celor doi n-a…
BREBU – Petru Ivan a prins drag de apicultură în 2012, după ce a înființat o plantație de pomi fructiferi. Apoi a investit în stupină cam tot ce-a câștigat muncind ca reprezentant Vânzări în patru județe din vestul țării. A început cu 20 de familii de albine, iar acum are 150. Drumul însă n-a fost precum zborul albinelor, ci mai degrabă asemenea lucrătoarelor care muncesc din greu și trebuie s-o ia de la capăt. Iar mierea mai e și amară uneori!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Două orașe și cinci comune din Caraș-Severin se îndreaptă cu pași concreți spre energia verde. Contractele de finanțare pentru realizarea de parcuri fotovoltaice au fost semnate vineri, 28 februarie, la Ministerul Energiei!
CARAȘ-SEVERIN – Cartea „Morile de la Rudăria” a fost lansată la Căminul Cultural de la Rudăria în prezența numeroșilor prieteni ai Asociației Acasă în Banat, a rudărenilor și autorităților locale. Următoarea lansare va avea loc la Timișoara, la Bastionul Theresia, pe data de 6 martie!
REȘIȚA – În perioada de pregătire, tinerii fotbaliști de la Lupii Argintii au avut un schimb de exepriență în Germania, unde au vizionat un meci din Bundesliga, dar au jucat și câteva amicale!
CARANSEBEȘ – Cu o organizație șubrezită după mandatul lui Arin Ispas și interimatul lui Andrei Ungur, noul președinte al liberalilor caransebeșeni, Dumitru Rujan, aduce forțe proaspete din alte partide!
CARANSEBEŞ – Deși trebuia inaugurată de mulți ani, uzina realizată pe fonduri europene de AquaCaraș ar putea fi pusă în funcțiune de abia acum! Subiectul a fost pus în discuție la dezbaterea de la Caransebeș, prilejuită de prezentarea noului proiect european de introducere a rețelelor de apă și canalizare în județ, în valoare de peste 200 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Deși interesele politice oculte de la județ au lăsat municipiul cu jumătate din alocarea pentru celelalte două localități, Reșița continuă să facă efortul necesar pentru elevii de acolo!
REȘIȚA – Cel puțin aceasta este promisiunea făcută de oficialii Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Primăriei Reșița, cea care a preluat în regie proprie lucrările de reabilitare a fântânii, abandonate de mai bine de un an!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de lupte, au reușit să câștige trei medalii de bronz la Cupa României U15, competiție ce a avut loc la Călărași!
OȚELU-ROȘU – Cupa „Cetate Deva” la kickboxing a avut loc la finalul săptămânii trecute, cu 46 de cluburi, 360 de sportivi participanți și trei ringuri de luptă concomitent. ACS Complex Gym Oțelu Roșu a fost reprezentat de nouă sportivi, din care patru au fost la primul lor meci, obținând rezultate foarte bune!
REȘIȚA – … a fost oficializată, azi, odată cu semnarea acordului de către primarii celor două municipii, Ioan Popa și Alexandr Petkov!
REȘIȚA – Pentru a veni în sprijinul locuitorilor şi al producătorilor locali, reprezentanţii SC Pieţe Reşiţa SRL au anunţat că extind programul de funcţionare pentru piaţa volantă din Lunca Pomostului!
CARAȘ-SEVERIN – Iar pentru a apăra puținii bani ai județului de foametea salarială a unora dintre bugetari, Romeo Dunca a cerut sprijinul pentru o apărare corectă în instanță. Chiar și așa, ca de obicei, era să nu-l primească!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat spune că a votat cu mare convingere mutarea păcănelelor din buricul târgului la periferia localităților!
