CARAȘ-SEVERIN – Palatul administrației județene a găzduit vizita Excelenței Sale dr. Manoj Kumar Mohapatra, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii…
MUNTELE MIC – Timp de două săptămâni, între 29 august și 13 septembrie, cei patru salvamontiști ai Formației Salvamont Muntele Mic, din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin, au participat la etapa de vară a evaluării naționale Salvamont, desfășurată la Centrul Național de Pregătire Salvamont din Padina, Munții Bucegi!
CARAȘ-SEVERIN – Reabilitat energetic și modernizat printr-un proiect PNRR al Consiliului Județean, Muzeul Banatului Montan (MBM) este pregătit să găzduiască noi experiențe culturale și expoziționale pentru public!
CARANSEBEȘ – „Dacă aș ști unde ești, ți-aș da foc să arzi ca șobolanii!” Așa a sunat amenințarea pe care un bărbat i-a transmis-o soției, după care a doua zi, ca tacâmul să fie complet, a și smotocit-o bine!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta e, pe scurt, obiectul unei achiziții inițiate de Consiliul Județean în cadrul „Programului pentru școli al României“!
CARANSEBEŞ – Dorian Borlovan, proaspăt absolvent al Colegiului Național „C.D.Loga“ din Caransebeș, a fost admis cu nota maximă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – CFR Infrastructură Timișoara anunță că luna septembrie aduce noi etape de lucru în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare de pe Lotul 1 Caransebeș–Lugoj, în valoare de 1,3 miliarde de lei fără TVA!
CARAȘ-SEVERIN – Sâmbătă și duminică s-au disputat cele cinci meciuri ale etapei a doua din „D”-ul cărășean!
MEHADIA – Locuitorii comunei Mehadia beneficiază, din această vară, de un sistem inteligent de semaforizare instalat pe DN6, într-o zonă considerată cu risc ridicat pentru pietoni. Investiția, realizată cu fonduri europene nerambursabile, are ca principal obiectiv creșterea siguranței celor care traversează drumul național, în special a copiilor care merg la școală!
REȘIȚA – E vorba despre cel mai mare proiect turistic finanțat de Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT)!
CARAȘ-SEVERIN – Unele din cele mai frumoase imagini ale spectacolului astronomic au fost surprinse în 12 august în Parcul Natural Porțile de Fier, în județul Caraș-Severin, de la Cetatea Ladislau, din satul Coronini, de către rangerul Narcis Bengescu!
CIUDANOVIȚA – Acum, lucrările la obiectivul de investiții „Sistem de canalizare, racorduri canal și branșamente apă“ stau să înceapă!
ROMÂNIA – Înotul românesc trăiește un nou moment istoric! La doar 21 de ani, David Popovici a cucerit vineri seară medalia de aur în proba de 200 metri liber la Campionatele Europene de natație de la Paris, confirmându-și statutul de lider al natației continentale!
CARAȘ-SEVERIN – Județul încă arde, dar echipele de intervenție au reușit să stingă flăcările în multe din zonele afectate!
REŞIŢA – Fabrica are gard nou, o hală reabilitată și modern utilată, dar și o echipă instruită, gata să înceapă producția de… serie!
REȘIȚA – Primăria Municipiului Reșița, prin Serviciul Parcări, anunță deschiderea unei noi sesiuni pentru atribuirea, prin licitație publică, a locurilor de parcare de reședință declarate vacante!
ORAVIȚA – Mandatul de percheziție domiciliară a fost pus în scenă astăzi, iar bărbatul de 41 de ani care deținea ilegal arma a fost reținut!
CARANSEBEȘ – Este isprava unei tinere de 24 de ani din municipiu, care s-a ales cu mai multe dosare penale, fiind oprită abia în urma reținerii. Cercetările continuă!
CARAȘ-SEVERIN – Cel care a oferit ultimele detalii despre această șosea mult așteptată în partea de sud și vest a țării a fost europarlamentarul Virgil Popescu, de la PNL Mehedinți! Acesta a avut recent o întâlnire cu șeful CNAIR, Cristian Pistol, de la care a aflat că pe tronsonul Craiova-Filiași, proiectul se află în etapa de proiectare și execuție, iar pe tronsonul Filiași–Drobeta-Turnu Severin–Lugoj, toate cele trei loturi sunt în etapa studiului de fezabilitate (SF), cu evoluții diferite!
