Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Într-unul din cazuri, un tânăr de doar 19 ani, prins la volan băut și fumat, a fugit de polițiști și s-a aruncat în lac. Nici așa n-a scăpat…

Ce ți-e și cu oamenii ăștia ai legii! S-au apucat de lucru în toiul nopții de sâmbătă spre duminică (15 spre 16), imediat după rugile și parangheliile de Sfânta Mărie, taman în zona stațiunii montane deja renumite pentru fumurile de alte feluri.

Polițiștii reșițeni au pus la cale, între orele 00.00 și 4.00, pe raza comunei Văliug, o „blocadă“ atât pe linie rutieră, cât și de ordine publică.

„La activitate au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane și au verificat aproximativ 90 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.000 lei, dintre care 9 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 5 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier, au reținut 5 permise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare, pentru lipsa inspecției tehnice periodice și/sau a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto și au efectuat 26 de testări cu aparatul etilotest și 5 testări cu aparatul DrugTest.“, transmite Poliția județului.

Ce exemple consideră relevante oamenii legii? Unul de pe la ora 2.30, când autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani a fost tras pe dreapta, pe DJ 582, în comuna Văliug, iar alcooltestul a indicat o valoare de dosar penal, de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fapt pentru care a fost condus la spital, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. El este acum cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.

Al doilea nefericit a fost un tânăr de doar 19 ani, în cazul căruia oamenii legii au găsit o combinație mai letală, la volan. În jurul orei 2.50, autoturismul pe care-l conducea a fost tras pe dreapta pe DJ 582D. „În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv pentru o substanță psihoactivă. După efectuarea testărilor și comunicarea rezultatelor, conducătorul auto a fugit către un lac din apropiere, pătrunzând în apa lacului, în încercarea de a se sustrage. Polițiștii au intervenit și au reușit să-l oprească și să-l identifice. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice, însă a refuzat recoltarea acestora. Polițiștii continuă cercetările pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.“, a precizat sursa citată.

JCS-A.M.

 

Adaugă comentariu