CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană intenționează să-și înnoiască solicitarea de preluare a singurei tabere care mai poate fi salvată în Caraș-Severin,…
REȘIȚA – E vorba despre proiectele Primăriei și stadiul lor de implementare, în proximitatea sfârșitului de an!
REȘIȚA – Teatrul de Vest îi invită pe cei mici și pe cei mari la o nouă producție plină de energie, umor și imaginație: „Misiunea din Pădurea Tăcută“, un spectacol dedicat copiilor cu vârste între 4 și 12 ani, ce va avea loc vineri, 13 decembrie, de la ora 11:00!
CARAȘ-SEVERIN – Cu toate că incidența trichinelozei este una redusă, riscul complicațiilor și al deceselor în cazurile severe nu este exclus!
IAZ – Proiectul dezvoltat în localitatea Iaz are o capacitate de stocare a energiei în baterii de până la 196,4…
CARAȘ-SEVERIN – Un grav accident de circulație soldat cu victime s-a produs în urmă cu câteva momente pe DN 6, la intersecția cu Iardaștița, în apropiere de Topleț!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – DN 6 a fost scena unei noi acțiuni în sistem „releu“, în cadrul căreia au fost aplicate nu mai puțin de o sută de sancțiuni rutiere!
BĂILE HERCULANE – Arhitecta Oana Chirilă, președinta Asociației Locus, a anunțat că a obținut două dintre cele cinci finanțări pentru care a aplicat în luna septembrie! Cele două inițiative câștigătoare, „Revitalizarea malurilor Cernei ca arteră verde și culturală a Băilor Herculane“ (210.600 lei) și „Baia de Arhitectură, Ediția a VIII-a“ (78.320 lei), sunt proiecte de suflet, spune aceasta, și vor reprezenta un pas important în procesul mai amplu de regenerare urbană a stațiunii!
CARANSEBEȘ – Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a susținut o conferință de presă, alături de noul director medical Ana-Maria Popescu, în care a prezentat și evoluția datoriilor rămase de la vechea conducere către diverse instituții sau furnizori!
CARANSEBEȘ – Scriitoarea caransebeșeană de literatură science-fiction și fantasy, stabilită acum în Regatul Unit, încheie pozitiv acest an!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut spectaculos cu 2-3 în fața FC Bihor, însă adevărata „explozie” a venit după fluierul final! Deși echipa sa a dominat jocul, Flavius Stoican a răbufnit în conferința de presă, vizibil iritat de acuzațiile lansate de Erik Lincar, antrenorul oaspeților!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 6 decembrie, partida de pe teren propriu cu FC Bihor Oradea, scor final 2-3, în etapa a XVI-a a Ligii 2! La capătul unui meci viu, intens, cu cinci goluri, multe ocazii și o atmosferă încinsă a ambelor galerii, rosso-nerii au practicat un fotbal de calitate, dar punctele au mers în tabăra bihorenilor!
BOCȘA – Două dintre ele ardeau generalizat, flăcările cuprinzând și acoperișurile altor două case învecinate!
CARAȘ-SEVERIN – Cu toate că incidența trichinelozei este una redusă, riscul complicațiilor și al deceselor în cazurile severe nu este exclus!
IAZ – Proiectul dezvoltat în localitatea Iaz are o capacitate de stocare a energiei în baterii de până la 196,4 Mwh și reprezintă un pas esențial pentru stabilitatea sistemului energetic național!
CARAȘ-SEVERIN – Un grav accident de circulație soldat cu victime s-a produs în urmă cu câteva momente pe DN 6, la intersecția cu Iardaștița, în apropiere de Topleț!
REȘIȚA – Reșița bifează un nou pas important în transformarea cartierelor sale. Primăria Municipiului Reșița a semnat vineri contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Microraionului 3 din cartierul Govândari, una dintre cele mai ample investiții urbane din ultimii ani. Valoarea proiectului depășește 12 milioane de euro (60 milioane lei), din care 11,8 milioane sunt fonduri europene nerambursabile!
CARAȘ-SEVERIN – Un nou element de muniție a fost ridicat de echipa pirotehnică a pompierilor militari cărășeni. De această dată a fost vorba despre o bombă de aruncător, calibru 120 mm, care a fost ridicată de la Reșița, în 4 decembrie, transportată și depozitată, în vederea distrugerii!





