CARANSEBEȘ – Ciclista din Caransebeș a câștigat competiția de XCM, la finalul celor șase etape ale sezonului. Ultima dintre acestea…
CARAȘ-SEVERIN – Pompierii militari cărășeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație care au mistuit, marți, 16 hectare de teren. În cazul Văliugului, intervenția este încă în desfășurare!
CARANSEBEȘ – În ciuda notificării de la CNI privind încetinirea lucrărilor, constructorul le continuă, a dat asigurări primarul Caransebeșului!
ARMENIȘ – La Armeniș, bărbatul de 34 de ani a fost surprins conducând azi, 4 mai, dis de dimineață (înainte de 4.00), cu 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adică mult peste limita de dosar penal!
CARAȘ-SEVERIN – Soceni și Ezeriș au fost primele localități din Banatul Montan vizitate recent de voluntarii de la Acasă în…
REȘIȚA – Campionatul Național Școalar de gimnastică s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Buzău, delegația reșițeană fiind alcătuită din patru sportivi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CIUCHICI – Comuna Ciuchici este traversată de mai multe lucrări de infrastructură, dar nu toate merg strună, așa cum recunoaște chiar primarul Ion Orbulescu. Acesta a detaliat stadiul proiectelor, obstacolele întâlnite și soluțiile pe care administrația locală le caută pentru a merge mai departe!
CARAȘ-SEVERIN – În primul semestru, încă un nou-născut a fost abandonat la spital de o tânără de 19 ani, după o relație pasageră. Oficial am avut 5 mame și gravide minore. Asta pentru că doar 4 din cele 77 de primării cărășene au răspuns solicitărilor de transmitere de informații!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii rutieri cărășeni acționează cu radare, în paralel cu aparatele sistemului E-SIGUR!
REȘIȚA – Prima victorie a handbalistelor de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița a venit în etapa a III-a a Diviziei A, Seria A! Echipa pregătită de prof. Cristian Busuioc a învins sâmbătă, 5 octombrie, cu scorul de 24-23 pe CSU Universitatea de Vest Timișoara. Golul victoriei a venit de la Roxana Voina dintr-o lovitură de la 7 metri, la ultima fază a meciului!
CARAŞ-SEVERIN – Deşi pe surse s-au aflat numele celor care ar candida din partea PSD Caraş-Severin la alegerile parlamentare, lista rămâne definitivă abia joi!
CARAȘ-SEVERIN – Executivul a tăiat 1 milion din banii destinați programului guvernamental „Lapte, corn, fructe“. A alocat însă o suplimentare de 7 milioane pentru personalul neclerical!
CARANSEBEŞ – Sâmbătă, 5 octombrie, Episcopia Caransebeșului a marcat trei decenii de la reînființare, printr-o serie de manifestări culturale și religioase menite să celebreze contribuția sa la viața spirituală a Banatului Montan!
REȘIȚA – Cu un titlu care contrariază, artistul Victor Ioan aduce într-un prim-plan alb-negru abandonul edificiilor ca efect al unei dezindustrializări curente!
CARAȘ-SEVERIN – Luna aceasta, polițiștii cărășeni au derulat o serie de acțiuni cu efective mărite, în orașele din județ și în zona rurală adiacentă acestora. După Reșița, vizată la mijlocul săptămânii trecute, weekendul a fost dedicat zonelor orașelor Moldova Nouă, Herculane, Caransebeș și Oțelu Roșu!
REȘIȚA – Astăzi, dis-de-dimineță, municipiul s-a transformat într-un veritabil șantier, cu mai multe lucrări de modernizare desfășurate simultan în diverse zone ale orașului!
REȘIȚA – În urma numeroaselor sesizări și reclamații, la Reșița a fost reglementată organizarea, funcționarea și utilizarea spațiilor de joacă!
REȘIȚA – Antrenorul Reșiței consideră că nu există vreo diferență de valoare foarte mare între echipele care activează în Liga 2, contând doar starea de spirit și dorința de a juca la un nivel superior a jucătorilor! Stoican a apreciat efortul galeriei, care a parcurs câteva sute de kilometri pentru a fi aproape de echipă la partida cu Mioveni. De altfel, Guardia Ultra însoțește CSM Reșița în toate deplasările!
