CARANSEBEȘ – Acum 34 de ani, caransebeșenii spuneau NU unui regim de teroare și frică, fără credință și fără Dumnezeu.…
REȘIȚA – Memorialul “IOSIF MĂZĂRAN” va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și se va adresa juniorilor 3, copiilor 1, 2, 3, 4 și spiridușilor!
VĂRĂDIA – Judecătoria Oravița a invalidat alegerea Cristinei Racu, candidată a Partidului Social Democrat (PSD), la funcția de primar al comunei Vărădia, județul Caraș-Severin! Decizia a fost pronunțată pe 15 octombrie!
CARAȘ-SEVERIN – Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD de pe stadionul din Băile Herculane și adus la spitalul din Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Un turist a căzut de pe stâncile din apropierea Lacului Valea lui Iovan, omul fiind salvat de echipajul…
REȘIȚA – În ultima ședință de consiliu local a fost aprobat DALI-ul în vederea reabilitării energetice a Liceului de Arte „Sabin Păuța”. Valoarea totală a investiției este de 22,6 milioane de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Marius Damian, deputat PSD, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, marcată pe 16 octombrie, subliniind rolul vital al produselor locale și al agricultorilor români!
REȘIȚA – Conferințele prestigioasei revistei vor ajunge în premieră la Reșița, în 24-25-26 octombrie 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai sesizate la numărul de urgențe sunt accidentele, certurile și blocajele în trafic, care ocupă mai bine de jumătate din apeluri!
CARANSEBEȘ – După ce omul de afaceri Gabriel Olariu a ratat zecile de milioane de euro pentru modernizarea aeroportului prin fonduri europene, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat și din ce motive!
BORLOVA – La Borlova, comuna Turnu Ruieni, în casa cu numărul 234, s-a deschis recent încă un punct gastronomic local din Caraș-Severin. Inițiativa, curajoasă, de altfel, în ziua de azi, i-a aparținut Mihaelei Dragalina, care a căutat și a găsit o cale de a-și valorifica produsele obținute în gospodăria proprie. Punctul gastronomic funcţionează într-o încăpere din propria casă, în care locuieşte împreună cu soţul şi cu soacra!
REȘIȚA – În cadrul proiectului de modernizare a străzilor în vederea creșterii accesibilității spre și dinspre cartier, sunt în execuție lucrările de reabilitare a drumurilor de acces rutier spre această zonă. Conform primăriei, contractul „sare” puțin peste 3 milioane de lei, iar drumul de 1.609 metri este defalcat pe cinci segmente!
CARANSEBEȘ – Afectați după ce Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu l-au anunțat pe Felix Borcean candidat la alegerile de anul viitor, patru aleși locali ai PSD au demonstrat ieri ceea ce multă lume știa deja. Că sunt în tabăra viceprimarului Pasere, care își dorește funcția de primar din partea PSD (chiar dacă acum este la PRO România) în ciuda celor spuse de cei doi lideri marcanți ai social-democraților!
REȘIȚA – Săptămâna aceasta, pe scena reșițeană vor fi jucate trei spectacole cu acces gratuit. Este vorba despre premiera spectacolului „Art & kraft & rock’n roll” în regia lui Radu Dinulescu, programat mâine de la ora 11, spectacolul pentru copii „Lampio și grăuntele de lumină”, jucat joi, de la ora 10 și comedia „Aterizează stewardesele”, programată vineri, de la ora 19!
REȘIȚA – Cu un parcurs aproape perfect în Seria K a juniorilor III, antrenorul Ilie Vaidasigan speră ca elevii săi să obțină calificarea în Grupa Valoare. La final de 2023, CSM Reșița juniori III se află pe locul al doilea în Seria K, cu șapte victorii și o înfrângere în fața liderului SCM Politehnica Timișoara. Reșița mai are de disputat încă șase partide, iar primele două formații se vor califica în Grupa Valoare!
REȘIȚA – A 14-a ediție a Transylvania WUKF Karate Cup – Champions Cup a avut loc în perioada 16-17 decembrie, iar karatiștii legitimați la CSM Reșița au concurat împotriva a aproape 1000 de sportivi, de la 88 de cluburi participante, din 16 țări. Sportivi aliniați la start au concurat pe categorii și probe de kata și kumite individual și pe echipe!
CARAȘ-SEVERIN – 237 de proiecte, în valoare de 355,7 milioane de euro, au fost depuse pe ciclul financiar 2014-2020 pe Programul Operațional Regional (POR). Dintre acestea, au fost contractate 122 de proiecte în valoare de 234,4 milioane de euro, fiind făcute plăți de 135,6 milioane de euro. Sunt cifrele bilanțului prezentat zilele trecute de ADR Vest!
CARAŞ-SEVERIN – Acasă în Banat a dat startul campaniei „Dar din Dar“, prima oprire a voluntarilor fiind în satele de munte locuite de cehi şi de români, Gârnic şi Padina Matei!
BĂILE HERCULANE – S-au făcut primii pași pentru construirea unui edificiu atât de necesar zonei stațiunii!
