CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului aduce în atenție câteva mașinațiuni ale votului în defavoarea cetățenilor, care speră că vor fi corectate…
CARANSEBEȘ – Clubul Sportiv Municipal Caransebeș, secția de lupte, a participat în perioada 1-2 noiembrie la Memorialul „George Luca”! La puternica competiție desfășurată la Lugoj au participat 15 cluburi sportive din țară!
REȘIȚA – Asta le-a transmis Flavius Stoican jucătorilor, antrenorul ținând o ședință în vestiar după meci, în care le-a arătat fotbaliștilor faza din care s-a luat golul și ce se putea face pentru a fi evitat!
RAMNA – Pentru tronsonul Ramna-Valeapai, DALI-ul așteaptă de ani de zile să fie actualizat. Între timp, oamenii care vor să ajungă dintr-o localitate în alta sunt nevoiți să ocolească pe la Vermeș. Am reținut asta din discuția cu Ion Filip, locuitor al satului Valeapai, la nr. 45!
VEST. Marți, 22 august 2023, în intervalul orar 10-13, în Amfiteatrul A01 din UVT (V.Pârvan 4), va avea loc conferința…
CARAȘ-SEVERIN – Atitudinile de la județ demonstrează că până și opoziția s-a săturat de opoziție. Chiar Ioan Crina a făcut de câteva ori spectacol, votând împotriva liniei opoziției în Consiliul Județean. Alții s-au abătut, însă, de la linie în tăcere!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Asta şi-au propus cei de la Asociaţia Locus în proiectul lor de revitalizare a malurilor râului Cerna. Plantele vor fi aduse din străinătate, iar pe parcursul a încă câtorva etape, zona se va transforma într-un spaţiu accesibil pentru toate vârstele!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre cifra oficială, cumulată pe primele 9 luni ale lui 2024, din evidențele serviciului public de ocupare!
MOLDOVA NOUĂ – Impresionanta investiție cuprinde amenajarea unui amfiteatru în aer liber, a unor zone de picnic și pentru expoziții, alei pietonale cu vegetație, spații cu flori și amenajamente peisagistice!
BUCHIN – Este isprava în familie pusă la cale anul trecut, în octombrie, când un bărbat, tatăl vitreg al agresorului, a fost lăsat aproape fără suflare după ce a fost lovit în cap și în spate cu un topor!
CARANSEBEȘ – Peste 11 milioane de lei, fonduri europene, cu o cofinanțare de 615 mii de lei din partea Primăriei Caransebeș, au fost investiți în modernizarea instalațiilor electrice, de iluminat și de fluide medicale, precum și în montarea senzorilor de detecție a incendiilor în spitalul municipal!
CARAȘ-SEVERIN – Deși vine din barajul de la Secu, apa ajunge la reșițeni după ce trece prin… Noua Zeelandă!
REȘIȚA – … în valoare totală de 296.863 lei pentru „Afișul la vedere” și „MBM creativ”. Este vorba despre cele două proiecte de valorificare a colecției Muzeului Banatului Montan (MBM), care vor fi finanțate de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în sesiunea I/2024!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean a tras linie după ultima sesiune parlamentară, în cadrul căreia a inițiat o serie de legi de interes pentru cetățeni!
CARAŞ-SEVERIN – Împărţite la 77, şase milioane de lei din sumele defalcate din TVA vor fi împrăştiate pe drumurile comunale!
CARAȘ-SEVERIN – Un conflict spontan între doi vecini s-a sfârșit dramatic pentru amândoi: unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt a fost reținut, apoi arestat. Fapta a fost sesizată anchetatorilor de fiica victimei, care a sunat la Poliție, procurorii cărășeni dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva agresorului!
REŞIŢA – Opaiţul cu ştampilă de tipul Firmalampen reprezintă obiectul lunii ianuarie la Muzeul Banatului Montan!
BĂILE HERCULANE – Regionala CF Timişoara a scos la licitaţie pe SEAP contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană consideră prioritare drumurile, șase dintre acestea urmând să fie scoase la licitație imediat. Nu au fost uitate nici podurile și nici promisiunile încă nefinalizate!
