CARAȘ-SEVERIN – Acestea le-au fost înmânate, azi, de către președintele BEJ, în cadrul unei ședințe festive, la Consiliul Județean!
CARANSEBEȘ – 5-0 a fost scorul final în partida liderului Ligii a V-a cu ocupanta locului 4, Viitorul Vărădia, cu care caransebeșenii se vor întâlni și în play-off!
CARAȘ-SEVERIN – Cetățenii care doresc să semnaleze faptele de corupție o pot face din confortul casei, telefonic, prin Call-center anticorupție 0800.806.806!
CARAȘ-SEVERIN – 29 de milioane de lei, sumă record, vor fi dați de la județ Direcției Județene de Drumuri. Alocarea se va face în ședința de Consiliu Județean (CJ) din 30 ianuarie pentru reparațiile în așteptare pe contractul cadru. Pe acel contract, au mai rămas 11 milioane de lei, lucru apreciat pozitiv de președintele Romeo Dunca!
REȘIȚA – În primul meci din 2024, handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița vor juca, pe 25 ianuarie, în…
CARAŞ-SEVERIN – Pe fondul protestelor fermierilor de la noi şi din alte ţări ale UE, eurodeputatul Maria Grapini a solicitat ferm, într-o intervenţie în Parlamentul European, Comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, alocarea unui buget pentru rezolvarea problemelor agricultorilor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Un nou turneu câștigat de Alexandru Dan Fânaru atât la simplu, cât și la dublu! Competiția de categoria I Cupa „Giroc” la tenis de câmp, ediția a XV-a, a avut loc în perioada 5-8 aprilie, la Timișoara, și a fost organizată sub egida Federației Române de Tenis!
REȘIȚA – De acum, în anumite condiții, investitorii care creează noi locuri de muncă la Reșița vor putea beneficia de facilități fiscale!
CARAȘ-SEVERIN – 36 de situații de urgență au fost gestionate de salvatorii cărășeni la sfârșitul săptămânii trecute, majoritare rămânând intervențiile pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței de persoane aflate în dificultate – 27 de cazuri!
CARAȘ-SEVERIN – România a reușit o victorie fabuloasă în primul meci de la Europenele din Germania: 3-0 cu Ucraina. Marcatori: Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș! Din tribune, 35 de mii de români au încurajat echipa pregătită de Edy Iordănescu. Printre ei și cărășeni stabiliți în Germania, care ne-au trimis imagini video cu imnul României cântat din 35 de mii de piepturi.
REŞIŢA – Asta susţinea, în redacţia CAON, primarul Reşiţei, Nelu Popa, vizavi de dezvoltarea zonei turistice Semenic!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului refuză să lase o grea moștenire pentru noiembrie roșu, preluând în mâini hățurile construirii unor refugii pentru montaniarzi, în Munții Țarcu!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, dezvelirea acestuia a avut loc, sâmbătă, la împlinirea a 135 de ani de trecerea în eternitate a poetului național!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că se va ține de cuvânt și va duce la capăt toate lucrările promise. Și se va asigura că licitațiile pentru următoarele lucrări vor fi unele corecte!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă tot a început Campionatul European şi s-a terminat prima etapă a alegerilor, de ce nu am face un proces al acesteia, ca-n vemurile bune, combinând astfel două dintre marile plăceri ale românului, politica şi fotbalul?
CARANSEBEȘ – Promovarea în Liga 3 s-a tranșat încă de pe arena din Balta Sărată, unde Timișul Șag s-a impus duminică cu 5-1 în fața celor de la Magica Balta Caransebeș. Duelul dintre campioanele din Caraș-Severin și Timiș, desfășurat în fața a peste o mie de spectatori, a fost unul fără istoric, Șagul predând o lecție de fotbal la Caransebeș!
REȘIȚA – Prima ediție a Memorialului „Dan Firițeanu” la fotbal juvenil a avut loc sâmbătă, 15 iunie, pe terenul sintetic din Valea Domanului! S-au întrecut la acest turneu amical grupele de juniori născuți în anul 2011 ale echipelor CSM Reșița, Politehnica Timișoara, Corvinul Hunedoara și Mundo Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Atât lipsește pe un tronson de 60 de metri liniari, deși experții au arătat că pe alte tronsoane grosimea depășește cu doi centimetri în plus. Și chiar dacă portanța n-ar fi afectată, iar drumul e deja folosit de doi ani, recepția este momentan blocată!
