REȘIȚA – Autorul ar fi spart geamul, i-ar fi furat telefonul mobil, iar apoi s-a întors să-i dea foc, stropindu-i…
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, donarea către Municipiul Bălți din Republica Moldova a unor obiecte de mobilier școlar scos din uz de la patru unități de învățământ care au fost modernizate cu fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – Mult așteptatele lucrări care ar fi trebuit să înceapă fulminant din ambele capete ale drumului încă mai au o vreme de așteptat. Cât? Deocamdată nu se știe!
CARAȘ-SEVERIN – Acum se așteaptă ofertele pentru reabilitarea celor 74,2 km dintre Drobeta Turnu Severin și Poarta!
CARAŞ-SEVERIN – Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr.422/2021…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un traseu care n-a mai fost folosit de către turiști de foarte mulți ani, aflat într-o zonă superbă din Țarcu! Autorii acestei excelente inițiative sunt nimeni alții decât cei de la Salvamont Muntele Mic, care au arătat încă o dată dragostea ce o poartă naturii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – O ploaie torențială însoțită de descărcări electrice s-a abătut, în această după-amiază, asupra Reșiței. Fenomenul nu a durat mult – aproximativ 15 minute –, însă intensitatea precipitațiilor a fost suficientă pentru a lăsa în urmă mai multe străzi din zona Centrului Civic parțial inundate!
SACU – Fostul așezământ social, desființat la sfârșitul anului 2024, are șansa să fie readus la viață, în același scop, sub oblăduirea Episcopiei Caransebeșului!
REȘIȚA – Și critic, din punct de vedere al execuției lucrărilor, ținând cont de faptul că finanțarea vine din PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Ai sub 26 de ani, 3 copii în întreținere și un salariu sub 4.000 de lei? Atunci ai putea avea această șansă, desprinsă din programul de guvernare locală al viitorului șef al județului!
CARAȘ-SEVERIN – Ocaua Tribunalului Caraș-Severin a fost însă diferită față de alt edil, cel de la Lăpuşnicel, care rămâne invalidat din cauza cazierului!
CARAȘ-SEVERIN – Licitația deschisă prin care Compania Națională de Căi Ferată oferă preluarea acestora este găzduită de Bursa Română de Mărfuri!
CIUCHICI – De această dată se întâmplă la o casă din comuna Ciuchici. Incendiul a fost raportat vineri dimineață, în jurul orei 11.00, prin apel la 112, iar la fața locului au intervenit pompierii militari orăvițeni!
BOCȘA – Isprava unui tânăr de doar 24 de ani, petrecută în Bocșa, la Măgura, s-a încheiat cu o reținere și un dosar penal!
REȘIȚA – O nouă premieră la Teatrul de Vest Reșița, dedicată adolescenților și părinților despre schimbările pubertății!
CARAȘ-SEVERIN – După șase luni de pregătire alături de tutorii profesionali, polițiști cu experiență și expertiză în activitățile specifice domeniului ordine și siguranță publică, cei 27 de polițiști au susținut examenul de definitivare în profesia de polițist!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, este primul invitat din noul sezon de dialoguri CAON LIVE! Edilul care a câștigat în iunie al treilea mandat consecutiv vine în redacția Caon, față în față cu Nina Curița!
REȘIȚA – Cu stângu-n dreptul chiar de la prima ședință! Consilierii locali PSD și-au enunțat și ilustrat, joi, principiile după care vor face o opoziție constructivă în actualul mandat!
BOZOVICI – Daca primarul Stoicu a suținut în vară că ,,Eu nu pot să mă fac şi doctor!“ pentru acest centru, în momentul de față această grijă a dispărut. Adrian Stoicu, primarul comunei, a reușit să deschidă Centrul de permanență din Valea Almăjului, după o perioadă dificilă, marcată de lipsa personalului medical!
