REŞIŢA – Judeţul nostru este recunoscut ca având unele dintre cele mai bogate păduri din România, locul unde „cade“ pădurea peste noi. Numai că, în ultimii ani, pădurile cărăşene au căzut la propriu, în camioanele de transportat lemne.
Aşa cum Jurnal CS a amintit în repetate rânduri, zone întregi ale Caraş-Severinului au fost defrişate. Conform Econtext, între 2000 şi 2010 cantitatea de lemn tăiată în Caraş-Severin a crescut cu 50 de procente, de la 511.000 mc la 767.000 mc. Această creştere ne situează pe locul patru într-un clasament naţional a cărui primă poziţie este ocupată de către Braşov (63%). În ceea ce priveşte cantitatea de lemn tăiată, aici ne situăm pe locul şase, într-un top în care conduce Suceava (2,3 milioane mc). Iar acestea sunt doar cifrele oficiale…
Nina Curiţa
