REŞIŢA – În plină criză, la combinatul din Oţelu Roşu continuă investiţiile de milioane de euro.
Joi, la Ductil Steel s-au încheiat lucrările de montare şi au fost efectuate primele probe la cald ale celei de-a doua instalaţii cuptor-oală.
Este vorba despre o investiţie de circa 3,2 milioane de euro, lucrările de proiectare, montaj şi pornire-reglare fiind efectuate de către Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara. După cum au ţinut să precizeze reprezentanţii combinatului, noua instalaţie va mări productivitatea maşinii de turnare continuă, într-o primă etapă, cu 12-15%.
„Darea în exploatare a instalaţiei reprezintă continuarea programului complex de dezvoltare a întreprinderii din Oţelu Rosu. Realizarea primei etape a fost marcată prin lansarea în luna iunie 2011 a noului cuptor electric cu arc, cu instalaţie COSS, şi a maşinii de turnare continuă modernizată. Funcţionarea celor doua instalaţii cuptor-oală în cadrul fluxului de producţie va permite organizarea funcţionării maşinii de turnare continuă în condiţii de maximă eficienţă, asigurand folosirea ei la capacitatea maximă de turnare, care este de 610.000 de tone anual“, a declarat cu această ocazie Yury Gushchin, director general al societăţii gestionare Mechel din România.
Mechel este una dintre cele mai mari companii din Rusia, implicată în afaceri din domeniile minerit, siderurgie, feroaliaje şi energie electrică. În România, pe lângă combinatul de la Oţelu Roşu, grupul Mechel mai are încă cinci întreprinderi metalurgice: Mechel Târgovişte, Mechel Reparaţii, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău şi Laminorul Brăila.
Nina Curiţa
