Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Alexandru Giucă, pregătit de Raul Oprișor la CS Oțelu Roșu, se antrenează cu naționala României U16, la Rm. Vâlcea, în vederea turneului de calificare pentru Campionatul European U16!

„Tricolorii mici, pregătiți de Marian Apostu și Daniel Borcea, vor susține calificările în Turcia, la Alanya, între 15 și 19 ianuarie, contra reprezentativelor similare ale Serbiei, Greciei, Bulgariei și Turciei.”, informează Federația Română de Volei. Printre aceștia, și Alex Giucă, extrema de la CS Oțelu Roșu, elev al Școlii Gimnaziale 3, antrenat de fostul voleibalist al Banatului Caransebeș, Raul Oprișor, cel care acum modelează tinerii voleibaliști din orașul din Valea Bistrei.

Și dacă tot am amintit de Raul Oprișor, vă mai informăm că o altă elevă a lui, de data aceasta de la lotul național de volei pe plajă, Ioana Hododi (foto dreapta), va juca pentru ocupanta locului 2 în Divizia A2 Vest feminin, CSM Caransebeș. În vârstă de 19 ani, Ioana Hododi e multiplă campioană națională și balcanică la volei pe plajă și vine să o înlocuiască pe Denisa Popa, care s-a transferat din acest an la Poli Timișoara. De altfel, prima deplasare din retur a voleibalistelor pregătite de profesoara Laura Andrei este chiar la Poli Timișoara, sâmbătă, 18 ianuarie. Nu e exclus însă ca până atunci să mai apară și alte noutăți în lotul CSM Caransebeș.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu