Oraşul al cărui teatru vechi (o versiune la scară redusă a cunoscutului Burgtheatre din capitala Austriei) a avut cinstea de a-l avea pe scenă pe Mihai Eminescu este pregătit să întâmpine Sărbătorile de iarnă.
Străzile, pomii şi stâlpii au haine din lumini şi ornamente, la fel şi casele şi sediile instituţiilor, localitatea arătând ca un adevărat pom de Crăciun imens. Cu această ocazie, primarul Oraviţei, Ion Goga, a „cedat” conducerea urbei sale pentru o scurtă perioadă. Iar asta pentru că intrarea în sediul Primăriei este dominată de un mare Moş Crăciun, înconjurat şi iluminat din belşug de beculeţele instalaţiilor care strălucesc pe întreaga clădire.
„Vechiul oraş este împodobit cum trebuie. Sper ca atât cetăţenii cât şi oaspeţii care vor veni pe aici să fie mulţumiţi“ a precizat dl. Goga. Astfel, încă o dată, autorităţile localităţilor cărăşene au arătat că nu au stat degeaba de Sărbători şi au făcut tot ceea ce era posibil pentru a le asigura cetăţenilor atmosfera necesară.
Iar asta, de cele mai multe ori, în ciuda unor bugete extrem de limitate. Însă, acolo unde nu au existat suficienţi bani, spiritul de sărbători al oamenilor a fost suficient pentru a compensa lipsurile materiale.
Ceea ce demonstrează că nu sunt necesare numai ornamentele pentru a aduce atmosfera de Crăciun printre oameni.
„Atunci când locuitorii oraşului vor simţi în sufletul lor că au venit Sărbătorile, vor putea profita la maxim de ceea ce primăriile le-au pus la dispoziţie pentru a avea parte de un Crăciun fericit. Iar noi suntem alături de ei“ ne-a spus viceprimarul Nicolae Boncoi.
Nina Curiţa
