Caraş-Severin, Romania


CARAŞ-SEVERIN – În Caraş-Severin, oamenii legii au trecut pragul unor firme ce activează în acest domeniu, fiind aplicate amenzi pentru depozitarea substanţelor periculoase în condiţii necorespunzătoare.

Tragedia de la Timişoara, produsă după o eşuată operaţiune de deratizare, nu a rămas fără ecou. Astfel că a fost demarată acţiunea Toxcontrol, pentru verificări în domeniul produselor de protecţia plantelor şi substanţelor utilizate în igiena şi sănătatea publică.

„În această perioadă, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Oficiului Fitosanitar, de la nivelul județului Caraș-Severin, desfășoară acţiuni pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională, la regimul produselor de protecţie a plantelor și substanțelor utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Acțiunile, coordonate la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române, se derulează în perioada 21.11.2019 – 12.12.2019, în cadrul planului de acțiune «Toxcontrol». Sunt verificate în principal, persoanele fizice și juridice care efectuează operațiuni cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, precum şi modul cum sunt respectate dispoziţiile legale corespunzătoare acestui domeniu“, ne informează Poliţia judeţului.

În acest cadru, au fost controlați şapte operatori economici înregistrați/autorizați, la nivelul județului, pentru operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică, la dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Şi pentru că au fost constatate nereguli vizavi de depozitarea acestor substanţe, cei în cauză au fost amendaţi, în total, cu 6.000 de lei.

A.M.