Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Reprezentaţii a 20 de asociaţii şi cluburi au trimis Ministerului Mediului o rezoluţie pentru oprirea exploatărilor în parcurile naţionale.

ONG-urile cer ca de administrarea acestor parcuri să nu mai răspundă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, „care are interes în exploatarea lemnului“. Grupurile civice cred că guvernul ar trebui de urgenţă să înfiinţeze structuri în subordinea sa care să aibă misiunea de a gestiona şi proteja parcurile naţionale şi naturale.

„Rezoluția reprezintă strigătul societății civile ca urmare a efectului devastator al modului de funcționare și administrare a rețelei naționale de arii protejate din România. Aceste arii protejate reprezintă patrimoniul natural al țării, pe care trebuie să-l păstrăm pentru cetățenii ei și pentru generațiile viitoare. Discutăm de arii protejate de interes național și european conform legii, dar le tratăm cu superficialitate și iresponsabilitate ca și când ar fi simple terenuri. Întreaga societate este revoltată că ne sunt tăiate pădurile dar culmea, continuăm să le tăiem chiar și în ariile protejate create tocmai pentru a le proteja. România are doar câteva procente de arii protejate (rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale) desemnate pentru protecție și este ilar că nici măcar aici nu tratăm lucrurile așa cum trebuie. Guvernul României are datoria de a trata cu responsabilitate această problemă ce trenează de prea mult timp și de a înființa Agenția Națională de Arii Protejate care să administreze toate ariile protejate de interes național cât mai urgent. Numai așa vom avea garanția că administrarea va fi pe baze corecte, vom limita abuzurile și discrepanțele substanțial, iar beneficiile pentru natură și pentru cetățeni se vor simți în scurt timp“, a precizat Bogdan Bădescu, președintele Federaţiei Române de Speologie.