Paradoxal, dar aceste performanţe n-au fost la distracţii, ci la BALCANIADA DE MATEMATICĂ, la OLIMPIADELE DE ASTRONOMIE şi de ŞTIINŢE PENTRU JUNIORI, care au avut loc în vacanţa de vară.
Elevul Laurian Filip, îndrumat de prof. Mircea Potocean, director al Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, s-a întors de la Balcaniada de matematică pentru juniori – desfăşurată la Shumen, în Bulgaria – cu medalie de argint.
La Olimpiada de Astronomie, care a avut loc la Călimăneşti, au participat Andrei Neguţ (la juniori ), care a obţinut menţiune MECT şi Sebastian Tulcan (la seniori), amândoi fiind pregătiţi de prof. Csaba Major.
În iulie, la Buzău, a avut loc Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori la care au participat elevii Diana Bran, Paul Negîrlă şi Vlad Bogdan Ghiţă. Deşi s-au confruntat în acest an cu Testele Naţionale, Negîrla Paul a obţinut menţiune MECT iar Ghiţă Vlad a luat premiul II, calificându-se şi în lotul lărgit al României pentru pregătirea Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori.
La faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe au participat 128 de elevi din ţară, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care au primit subiecte de fizică, chimie şi biologie, fiind încurajate interdisciplinaritatea şi transferul de cunoştinţe.
De menţionat că pentru pregătirea elevilor s-a amenajat un Centru de Documentare şi Instruire, cu bani obţinuţi în urma câştigării unui grant în valoare de 17.500 RON, de la MECT. La elaborarea proiectului au contribuit membrii catedrelor de fizică, geografie şi biologie. Acest centru de documentare se va folosi în cadrul centrelor de excelenţă de la disciplinele amintite.
V.F.
