Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Ion Chisăliţă a depus jurământul la Judecătoria Moldova Nouă, la ora 10, fiind astfel învestit în funcţia de primar al oraşului de pe Clisură. La eveniment au fost prezenţi prefectul judeţului, Cristian Gâfu, parlamentarii Marcel Vela şi Dumitru Rujan, primari liberali, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Marius Isac şi Ovidiu Rădoi!

Ceremonia de învestire a debutat cu jurământul depus la Judecătoria Moldova Nouă, iar la ora 10.30, la Casa de Cultură din oraş, a avut loc şedinţa de învestire.

„Momentul este deosebit și pentru comunitatea noastră, pentru că de azi începe o etapă nouă, așa cum prevede legea, în care încep în Moldova Nouă să se deruleze toate gândurile noastre, proiectele și strategia orașului Moldova Nouă. Vă mulțumesc foarte mult pentru prezență, pentru că astăzi am ocazia să mă adresez dumneavoastră, aparatul de specialitate al orașului Moldova Nouă, echipei din Partidul Național Liberal care, împreună cu mine, a obținut această victorie, să mă adresez conducătorilor și reprezentanților de instituții din Moldova Nouă, toți cei care vom fi implicați în perioada în care urmează la derularea vastului program de dezvoltare a orașului. De asemenea, sunt onorat de prezența colegilor din Partidul Național Liberal, cei care astăzi reprezintă tot ce înseamnă structurile din județ, din Parlament, domnului prefect și nu în ultimul rând colegilor din Guvernul României. Prezența dumneavoastră astăzi, aici, reprezintă o înnobilare a acestei întâlniri, mai ales că mizăm pe sprijinul dumneavoastră direct pentru rezolvarea problemelor din Moldova Nouă“, a declarat cel care va conduce patru ani oraşul de pe Clisură, primarul Ion Chisăliţă.

Liderul PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, și-a cerut scuze față de cetățenii din Moldova Nouă pentru că nu a fost mai atent în 2016 la candidatura lui Adrian Torma, care a dus apoi la patru ani de certuri și stagnare pentru Moldova Nouă.

„Mi-am dat seama că noi acum suntem într-o clădire, Casa de Cultură, făcută de Ion Chisăliță, la fel ca și alte lucrări făcute de domnia sa pe când era primar, pe care mi le-a arătat când am fost în campanie cu o pasiune pe care am găsit-o doar la primarii pătimași, primarii care-și iubesc cetățenii cetății. Cred că dorința oamenilor din Moldova Nouă în 24 ianuarie a fost ca aici, la intrarea Dunării în România, să fie bunăvoire, liniște și pace, să construiască pentru viitorul orașului. Sunt convins că va face din acest colț de rai o emblemă a Banatului, sunt convins că împreună cu Consiliul Județean, cu Guvernul și Parlamentul României, Ion Chisăliță va realiza lucruri care vor rămâne în istoria orașului Moldova Nouă. Sunt și autorul celor patru ani de stagnare, pentru că atunci Ghiță Sporea mi-a prezentat o tânără speranță pe care să o susțin, care va face lucruri extraordinare. Din păcate ne-am înșelat și eu, și Ghiță, și-mi cer iertare față de cetățenii din Moldova Nouă că n-am fost mai atent și mai circumspect. Dar să ne aducem aminte mereu că dreptatea învinge și că oamenii buni merg mai departe”, a spus și Marcel Vela.

JCS-N.C.