Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Prefectul cărășean a ajuns la această concluzie în urma evaluării pagubelor produse în judeţ. „Am trecut cu bine de codul portocaliu pentru că ne-am organizat bine şi nu am avut probleme deosebite. Toate drumurile sunt deschise, chiar şi DN 6 pe teritoriul judeţului Mehedinţi. Nu sunt întrerupte utilităţile, energie electrică, apă, gaze. Rămâne închis portul Moldova Veche, este deschis punctul de trecere a frontierei de la Naidăş“, a evaluat marți prefectul de Caraş-Severin situaţia.

Se intenţionează ca, împreună cu Primăria Reşiţa, să se scape de zăpada adunată pe marginea carosabilului. În această dimineaţă, o maşină a ISU „Semenic“ cu ajutoare donate de două firme din Oraviţa şi primăria din localitate pleacă spre Urziceni (Ialomiţa), unde există un centru IGSU pentru donaţii. „Dacă se încălzeşte brusc şi vin ploi, trebuie să stabilim ce trebuie făcut împotriva inundaţiilor în cadrul unei întâlniri cu factorii de decizie stabilită pentru 28 februarie. Am solicitat Apelor (SGA Caraş-Severin – n.r.) o situaţia cu punctele vulnerabile la inundaţii. Am scăpat ieftin, deocamdată, pentru că vântul prognozat pentru sudul judeţului ne-a ocolit“, a mai precizat Octavian Ţunea.

1 Comment

  1. Fericiti vor fi cei care au primit galeti in campania electoral din 2008 (de la pd-l , desigur), pentru ca vor avea cu ce sa scoata apa din case……. Cei care nu aveti galeti, faceti-va asigurare pentru case, apartamente……..repede, ca vine pototpul……..nu cel Biblic, desigur ……………

Adaugă comentariu