Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta a exclamat primarul Ioan Popa, atunci când a fost întrebat de câteva noi schimbări introduse de Guvernul Cîţu prin ordonanţe de urgenţă!

Introducerea noilor prevederi l-a bucurat pe şeful administrativului reşiţean, care a declarat: „Este o veste extraordinară, o veste fantastică pentru care le mulţumesc celor din Guvern, primului ministru Cîţu, celor de la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. Sunt două lucruri extrem de importante. Unul este legat de faptul că se dublează garanţia pe care un constructor trebuie s-o depună în cazul în care contestă, astfel încât scăpăm de contestatorii de meserie. Pentru că ştiţi ce se întâmpla? Mergeau la şantaj. Mergeau două firme la licitaţie, una spunea: bă, dacă nu dai ceva te contest până ne judecăm doi ani. Şi prin această măsură, crescând această garanţie pe care o pierzi în condiţia în care contestaţia nu se justifică, descurajează foarte mult contestatorii“.

Dublarea garanţiei care trebuie depusă de contestatori nu este însă singura măsură apreciată de edil, introdusă prin OUG.

„O altă măsură la fel de importantă este că dacă CNSC-ul dă dreptate beneficiarului şi prima instanţă dă dreptate tot beneficiarului, nu mai trebuie să aştepţi a doua instanţă, pentru că e evident că a doua instanţă nu poate să sucească două hotărâri date de două instituţii publice. Şi atunci îţi dau voie să porneşti lucrările, asta face ca să dinamizeze un pic procesele. Au fost întârzieri mari pe multe proiecte, în special pe cele de infrastructură mare, vorbim aici de autostrăzi, căi ferate. Dar chiar şi la noi în oraş au mai fost situaţii de genul ăsta. La ora asta cred că avem o contestaţie pe o lucrare legată de iluminatul public. Avem un proiect de 4,5 milioane de euro pentru iluminatul public în oraş, pentru trecerea pe LED-uri şi noi corpuri. Acolo au fost, dacă nu mă înşel, vreo 5 ofertanţi şi s-au contestat. În rest, nu am avut situaţii de genul ăsta“, a încheiat Nelu Popa.

JCS-A.M.